Marii duhovnici au atras întotdeauna credincioșii dornici să își ostoiască setea duhovnicească, chiliile lor având mereu ușile deschise pentru toți cei care caută povețe și binecuvântări. După mutarea lor la cele veșnice, mormintele lor devin loc de pelerinaj, de meditație și rugăciune, credincioșii cu inimă curată venind încontinuu să ceară de la cei care le-au fost duhovnici mijlocire înaintea lui Dumnezeu. Același lucru se întâmplă și la mormântul părintelui Arsenie Papacioc, de la a cărui plecare la Domnul s-a împlinit zilele acestea un an.
Chipul său blând și luminos mângâie din priviri și acum pe cei care calcă pragul Mănăstirii ‘Sfânta Maria’ din Techirghiol. Din fotografiile așezate de maici la chilia și la mormântul său surâde frumos, ca un sfânt, binecuvântând parcă pe cei care vin în continuare să îl viziteze.
Mormântul îi este un adevărat sanctuar de flori a căror mireasmă se împrăștie peste întreaga mănăstire, la fel cum, odinioară, și cuvintele sale de învățătură și binecuvântările lui porneau de aici spre credincioși din întreaga țară.
Lumânările și candelele ard necontenit, iar foștii săi ucenici, și nu numai ei, vin întruna și se închină la crucea ce străjuiește căpătâiul marelui duhovnic.
A fost un mare duhovnic în viață ce a povățuit cu dragoste pe toți cei care au cerut de la el cuvânt de învățătură și continuă să povățuiască prin cărțile sale și prin ucenicii săi.
Acum, la un an de la mutarea sa la Domnul, a venit și mai multă lume decât de obicei la Techirghiol, curtea mănăstirii fiind arhiplină de cei care au dorit să cinstească împlinirea a un an de la intrarea în veșnicie a părintelui, informează Ziarul Lumina. I-au adus flori, ca de obicei. Și au aprins candele și lumânări ca prin aprinderea lor să se lumineze și ei, așa cum îi lumina și părintele cu cuvintele de învățătură.
Tot pentru părintele Arsenie a venit sâmbăta aceasta și Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit Sfânta Liturghie și Parastasul pentru marele duhovnic, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.
S-a rugat pentru el și l-a pomenit, iar în cuvântul ținut a vorbit despre exemplul de trăire duhovnicească, povestind despre sfaturile pe care i le-a dat părintele, valurile de lacrimi ale credincioșilor fiind de nestăpânit.
‘Părintele Arsenie a sădit în fiecare zi o sămânță a cuvântului lui Dumnezeu în sufletele celor care Îl căutau și cereau învățătură și alinare pentru sufletele lor. Părintele Arsenie a ars ca o lumânare în toată viața sa, pentru că nu și-a îngăduit niciodată să se odihnească mai mult decât îi era de trebuință trupului său neputincios. Dar de cele mai multe ori, după câteva ore de somn își aprindea lumânarea, continua să se roage și să pomenească miile de nume care erau puse de credincioși să fie pomenite, iar chilia sa era cu adevărat un loc al sfințeniei, un loc al rugăciunii și dragostei’, a arătat Înalt Preasfințitul Teodosie.
În continuare, Arhiepiscopul Tomisului a povestit credincioșilor prezenți despre câteva dintre sfaturile pe care le-a dat părintele Arsenie, făcând referire la răbdarea pe care toți trebuie să o avem până la sfârșitul vieții.
‘Veneam la părintele Arsenie măcar o dată pe lună să mă împrospătez din bogăția și tinerețea sa sufletească. Plecam întotdeauna atât de ușurat, atât de întărit în credință, în dorința de slujire și de mărturisire. Și mi-a atras atenția: ‘Dacă slujești, nu o să fii scutit de necazuri. Și să nu te înspăimânți de acestea. Pentru că necazurile sunt cunună de mărgăritar. Pentru că răbdarea este virtutea care leagă toate virtuțile. Și dacă nu ne însoțește până la ultima suflare, nu mai e răbdare. Răbdarea nu se măsoară nici cu timpul, nici cu intensitatea. Răbdarea trebuie să fie cu adevărat cununa virtuților, căci fără răbdare nimeni nu se încununează”, a mai arătat, între altele, Înalt Preasfințitul Teodosie.
După slujbele săvârșite pe scena din curtea mănăstirii, IPS Teodosie, preoții și diaconii slujitori și pelerinii au mers la mormântul părintelui Arsenie, unde s-au rugat pentru sufletul lui și pentru veșnica lui pomenire, la final toți credincioșii prezenți fiind poftiți la agapa pregătită de maicile din obștea mănăstirii pentru sufletul marelui duhovnic al românilor.
Memoria sa rămâne vie în sufletele tuturor, chipul său blând privind, parcă, de undeva de sus pe toți cei care viețuiesc sau vin și se roagă în mănăstirea în care a trăit și s-a rugat vreme de 35 de ani.
‘Pentru lume și pentru viețuitorii mănăstirii, părintele Arsenie este cunoscut ca ‘Duhovnicul’. El a fost bucuria și liniștea multor credincioși care veneau la tratament aici, la mănăstire, și multora dintre cei care veneau pe litoral vara și treceau și pe la mănăstire. Dar după ce plecau de aici, ei rămâneau legați sufletește de părintele Arsenie’, mărturisește arhimandritul Clement Haralam, duhovnicul Mănăstirii ‘Sfânta Maria’ de la Techirghiol.