Ultima zi de înscriere pentru examenul de admitere la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București a fost astăzi, 14 iunie, ultima zi de înscriere la examenul de admitere. Și-au depus dosarul absolvenți de gimnaziu, cu media generală de absolvire a claselor V – VIII minim 7 și media la purtare minim 9.

Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, părintele prof. dr. Aurel Mihai, director la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din București: „Până acum s-au înscris aproximativ 35 de candidați. Mai așteptăm și pe cei care nu au luat încă binecuvântarea și care trebuie să aducă și de la școală toate documentele necesare pentru înscriere. Sunt două clase însumând 60 de locuri, așteptând și pentru sesiunea a doua de admitere în cursul lunii iulie”.

Candidații vor susține, începând de mâine, 15 iunie și până joi, 17 iunie, probele de aptitudini.

Alte informații aflăm tot de la părintele prof. dr. Aurel Mihai: „Se va începe susținerea probelor propriu-zise, respectiv vizita medicală și proba de muzică care sunt finalizate prin notarea cu ‘Admis’ și ‘Respins’, după care va urma proba de cunoștințe religioase, din disciplina Religie pentru clasele a VII-a și a VIII-a”.

Rezultatele examenului de admitere la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București vor fi afișate vineri, 18 iunie.

Comentarii Facebook


Știri recente