Ultima biserică translată din București

La intersecția străzilor Știrbei Vodă și Berzei din București, în spatele unui bloc ce i-a luat locul de odinioară, se află Biserica ‘Sfântul Ștefan’ – Cuibul cu Barză din Protoieria I Capitală. Blocul s-a ridicat spre tăinuire, nu spre strajă, în timpul sistematizării zonei din anul 1988, când Dumnezeu a lucrat prin oameni pentru ca biserica să fie translată mai la sud, salvând-o de la dărâmare. Despre ultimul lăcaș de cult translat din București a vorbit pentru „Ziarul Lumina” părintele paroh Daniel Benga.

Biserica ‘Sfântul Ștefan’ – Cuibul cu Barză este atestată de documente începând cu anul 1766. Jupâneasa Anastasia Cantacuzino spune, în zapisul amintit, că donează o moșie de pământ Mitropoliei Ungrovlahiei la Sărata, în județul Buzău, pentru ca mitropolia să scutească de bir cei doi preoți ai Bisericii ‘Podul de pământ’, așa cum se numea la început. Se numea așa pentru că strada care trecea pe acolo era, de fapt, numită ‘Podul de pământ’ și este actuala Cale a Plevnei.

Pr. conf. univ. dr. Daniel Benga, parohul Bisericii ‘Sfântul Ștefan’ – Cuibul cu Barză, a descoperit și alte mărturii privitoare la istoricul lăcașului: ‘În afară de documente, există săpături arheologice, făcute de profesorul Radu Ciuceanu împreună cu o echipă de arhitecți, în 1986, atunci când biserica fusese pusă pe lista celor care urmau să fie demolate. Biserica trebuia să fie demolată pentru a se face moderna arteră Știrbei Vodă, care ducea de la Sala Palatului la Academia Militară și era gândită ca un mare bulevard pentru parade militare. Pentru asta, s-a luat hotărârea să se sistematizeze zona, toate casele să fie demolate, la fel și bisericile care se aflau în zonă. În timpul săpăturilor arheologice, profesorul Radu Ciuceanu a descoperit niște lucruri inedite, pe care mi le-a mărturisit de curând. El nu a avut curajul atunci să le publice, iar interesul comuniștilor nu era să dea relevanța istorică monumentelor, pentru a le putea dărâma mai ușor. Conform mărturiei profesorului, înaintea bisericii actuale din piatră au fost încă două biserici, din lemn, lucru observat arheologic pe fundațiile vechi. A fost o primă fundație de pietre de râu, pe aceste pietre găsindu-se un praf unitar de cenușă. Ceea ce înseamnă că prima biserică a fost distrusă prin incendiu și era din lemn, datată de arheologi pe la 1580-1590. O a doua biserică a fost ridicată pe un contur mai mic și s-au găsit mormane de lemn necalcinate în pământ, ceea ce înseamnă că această biserică a fost distrusă prin prăbușire. În anul 1760, Anastasia Cantacuzino și soțul ei, Șerban, rectitoresc biserica. Zapisul nu spune că ar fi fost din piatră, dar Cantacuzinii nu ridicau biserici din lemn, ceea ce au construit a fost temeinic. Prima mărturie clară a bisericii de zid este din anul 1810, într-o catagrafie a Bucureștilor’.

Ultimii mari ctitori ai bisericii fac parte din familia Doneștilor: Dona Clucerul și soția sa, Zamfira, rectitoresc biserica. Există o piatră funerară în biserică sub care se odihnesc osemintele lor. 1830 este anul morții lor, înscris pe această piatră. Ulterior, s-au întreprins numeroase acțiuni de restaurare și refacere, în special după cutremurele din 1940 și 1977.

‘N-au salvat-o oamenii, ci Dumnezeu Însuși a salvat-o!’

În anul 1986 deja se punea problema dărâmării bisericii. Începe, astfel, o nouă perioadă a parohiei, istoria translării: ‘Biserica a fost pusă pe lista obiectivelor ce urmau a fi demolate. Până astăzi, nu se știe cine au fost cei care au salvat biserica, în cele din urmă. Aș îndrăzni să spun că n-au salvat-o oamenii, ci Dumnezeu Însuși a salvat-o. Dacă oamenii puteau salva, ar fi salvat și alte biserici. Oamenii care au jucat un rol important în salvarea bisericii au fost preotul din acea vreme, părintele Vasile Axinia, ing. Eugen Iordăchescu, cel care a făcut mutarea bisericii, și, bineînțeles, alți arhitecți. Soluția de mutare a bisericii a fost acceptată, în cele din urmă, de Nicolae Ceaușescu, după ce arhitecții de la Institutul Proiect București au prezentat un plan, arătându-i că biserica nu se va putea vedea de nicăieri. S-a ridicat un bloc pe fostul loc al bisericii, la intersecția străzilor Berzei cu Știrbei Vodă, iar biserica a fost mutată după blocul construit în semicerc, cu două intrânduri, astfel încât lăcașul de cult să nu se vadă de nicăieri. Așa a rămas până astăzi, mulțime de oameni trec pe lângă biserica noastră fără să știe că se află în spatele blocului. Biserica a fost translată în data de 22 februarie 1988, după multiple pregătiri. S-a săpat împrejur, toate obiectele au fost scoase din biserică și duse în casa parohială aflată pe o altă stradă, iar din 1987 până în 1990 nu s-a mai slujit. Biserica a avut și cinci imobile aflate în zonă, însă toate au fost dărâmate la sistematizare. Mutarea s-a făcut 16 metri spre sud, patriarhul Teoctist a fost prezent de mai multe ori pe șantier la lucrările de pregătire pentru translare, iar în ziua translării a stat mai multă vreme acolo. Se păstrează fotografii în care i se observă un chip foarte amărât, pentru că era greu, ca întâistătător de Biserică, să vezi prin ce trebuie să treacă lăcașurile de cult. Translarea a reușit în 1988, iar pe 21 noiembrie 1990 biserica a fost resfințită de episcopul-vicar Roman Ialomițeanul’, amintește părintele paroh.

Restaurarea a durat unsprezece ani

În ianuarie 1991 a fost numit preot paroh părintele Nicolae Stoleru, profesor de teologie, care a reușit să înconjoare cu un gard biserica, asigurând un perimetru de protecție. În acest perimetru a fost amenajată de curând o grădină a Sfântului Arhidiacon Ștefan: ‘Este realizată de un peisagist și rememorează spațiul eclesial în grădină, cu un concept duhovnicesc: spațiu de curățire de patimi, de comuniune, de meditație. Se intră în dreptul pridvorului în grădină, se merge pe o alee de piatră, pentru că Sfântul Ștefan de pietre a fost omorât, se trece pe sub sălcii plângătoare, care îi plâng martiriul și se iese în sânul bisericii, aproape de Sfântul Altar, simbol al apropierii de Dumnezeu’.

Părintele Daniel Benga a fost numit preot la Biserica ‘Sfântul Ștefan’ – Cuibul cu Barză în anul 2001: ‘Deși biserica fusese restaurată, anii trecuseră și se deteriorase. În principiu, trebuia să începem restaurarea, însă condițiile au fost deosebit de grele. Am început o muncă extraordinară cu Consiliul parohial, niște oameni pe care doar Dumnezeu ni i-a trimis! În mod substanțial ne-a ajutat Primăria sectorului I București prin Consiliul local, în special domnul primar Andrei Chiliman și domnul consilier Robert Grigorescu. Restaurările făcute sunt multiple.

În exterior a fost restaurat totul: acoperiș, turle, tencuieli, geamuri. În interior s-a refăcut integral pictura, s-au restaurat iconostasul, ușa de la intrare, piatra de mormânt a ctitorilor și s-au refăcut toate sistemele: electric, termic, audio, monitorizare, aer condiționat. Sfântul Altar a fost împodobit cu mobilier: jilț arhieresc, sintron, proscomidiar. Apoi am refăcut arhiva parohială, organizată în dosare așezate în dulapuri noi. Împrejurul bisericii a fost pavimentat, iar pe biserică, în exterior, s-au montat cinci medalioane din mozaic de Murano’.

Monografia unei biserici vechi de 250 de ani

Resfințirea acestei biserici va avea loc duminică, 21 octombrie. ‘Slujba de resfințire va fi săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Pentru noi este o bucurie prezența Preafericirii Sale în mijlocul enoriașilor parohiei, este o recunoaștere a unei munci de peste 10 ani, pe care, împreună cu credincioșii, am depus-o. Dorim ca în ziua sfințirii să lansăm și monografia bisericii, pentru că era, din nefericire, una dintre puținele biserici din București care nu aveau o monografie istorică. Inedit este că nu privim doar istoria zidurilor, ci încercăm să scriem istoria acestei parohii în sensul de comunitate a credincioșilor. Am relatat șirul preoților care au slujit aici, casele pe care parohia le-a avut, dar și cât de mare era comunitatea, ce fel de oameni au trăit aici, asistența socială a parohienilor. În cercetările pe care le-am întreprins în ultimii șapte ani am reușit să refacem lista preoților din secolul al XVIII-lea până astăzi, aproape în totalitate, din felurite documente: catagrafii, anuare, mărturii, arhiva parohială, bineînțeles, cu unele lacune. Aproximativ 20 de preoți au fost descoperiți cu numele. Credem că este o restituire importantă a istoriei de peste 250 de ani a unui lăcaș de cult, ultima biserică translată în timpul dictaturii comuniste’, a încheiat părintele paroh Daniel Benga.

Comentarii Facebook


Știri recente