În Biserica noastră drept-măritoare Maica Domnului este pomenită totdeauna după Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiecare slujbă având foarte multe alcătuiri în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată ei. Pentru a înțelege și cinsti acest mărit praznic al Maicii Celei mai presus de fire, am ales a nu scrie ceva de la sine, ci a aduna din livada experienței duhovnicești a sfinților cuvântători scurte slove lămuritoare, vrednice de a descrie minunea mutării Împărătesei Apostolilor, Profeților, Îngerilor și a noastră a tuturor.
Potrivit tradiției Bisericii, cu trei zile înainte de moarte, Maica Domnului nostru Iisus Hristos a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. La înmormântarea trupului neînsuflețit al Maicii Domnului au fost prezenți Sfinții Apostoli ai lui Hristos, care au fost îndrumați de Duhul Sfânt să se reîntoarcă la Ierusalim pentru a purta cu multă jale și evlavie pe Stăpâna Născătoare de Dumnezeu în mormântul pregătit ei în satul Ghetsimani de lângă Ierusalim. După ce a trecut prin moarte ca lege a firii omenești, Maica Domnului a primit darul mutării la cer. Imaginea scripturistică a Adormirii și Mutării la Cer a Maicii lui Dumnezeu sunt cuvintele psalmistului David: ‘Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită și preaînfrumusețată’, acest verset anunțând profetic slava veșnică a Fecioarei în ceruri, primind și aceasta, ca toate celelalte din viața ei, prin făgăduință. Născătoarea de Dumnezeu a venit pe lume ca urmare a unei făgăduințe, căci un înger i-a vestit Anei zămislirea, a fost apoi închinată la Templul lui Dumnezeu, petrecând aici în râvnă, iar când a venit plinirea vremii a primit făgăduința că va naște pe Mântuitorul lumii. Părinții Bisericii arată că această minunată mutare la cer a fost primită tot prin făgăduință, ca dar de la Dumnezeu pentru că nu se cuvenea ca preacinstitul trup al Maicii din care S-a întrupat Cel ce a biruit moartea prin Înviere și S-a înălțat la cer întru slavă să rămână în mormânt și să fie dat stricăciunii, ci se cuvenea ca ea să fie mutată la viața cea adevărată în Împărăția slavei, iar prin rugăciunile Sale ‘să izbăvească din moarte sufletele noastre’.
Mărturia patriarhului Iuvenalie
Care este dovada faptului că trupul Născătoarei de Dumnezeu a rămas nevătămat în mormânt, ne arată patriarhul Ierusalimului, Iuvenalie, care a fost întrebat în timpul celui de-al IV-1ea Sinod Ecumenic din anul 451 despre trupul Fecioarei de către împărăteasa Pulheria, care, zidind în Constantinopol o biserică în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, a căutat să depună în ea trupul Maicii Domnului. Patriarhul Iuvenalie i-a răspuns astfel împărătesei: ‘Dintr-o tradiție veche și credibilă, vedem că în timpul preaslăvitei ei Adormiri… trupul ei primitor de Dumnezeu, însoțit și înmormântat cu cântări îngerești și apostolice, a fost pus în mormânt în Ghetsimani. În acest loc, timp de trei zile, corul și cântările îngerilor nu s-au întrerupt. După trei zile, încetând cântarea îngerilor, de față fiind Apostolii, numai unul lipsind și, venind după a treia zi, dorind să se închine trupului de Dumnezeu primitor, au deschis mormântul și, pentru că trupul ei prealăudat nu a putut fi găsit în nici un fel, ci numai lucrurile lui de îngropare, care erau învăluite în mireasmă negrăită, l-au pecetluit la loc. Uimiți de minunea tainică, numai aceasta au cugetat, că, așa cum Cel ce a binevoit să se întrupeze și să se nască cu trup după același ipostas, Dumnezeu Cuvântul și Domnul Slavei, și după naștere să păzească fecioria ei, la fel a binevoit ca, după mutarea de aici, și trupul ei preacurat să-l mute, ca să fie cinstit mai înainte de învierea de obște’.
Lauda sfinților, imnografilor și melozilor
Sfinții cuvântători care au adus laudă la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și toți imnografii și melozii arată împreună că așa după cum Dumnezeu însuși a păzit fecioria Născătoarei de Dumnezeu la nașterea Mântuitorului, la fel a făcut și la îngroparea Ei, păzindu-i trupul nevătămat de mormânt, acesta fiind preamărit cu învierea din groapă și mutarea la ceruri.
Astfel, Sfântul Gherman spune: ‘Trupul tău, primitor de Dumnezeu, trebuia într-adevăr să nu se împotrivească nimicnicirii morții, dar și mormântul să primească materia omenească și tu să te muți la cereasca viață, desăvârșit vie și apropiată, arătându-ți trupul acesta golit, însă nedespărțit de adunarea oamenilor, iar sufletul tău găsindu-se, prin lucrarea nevăzută a Lui Hristos, Dumnezeul nostru, născut feciorește de tine’. Sfântul Andrei Cretanul arată că această minune este vrednică de credință pentru că pântecele celei ce a născut nu s-a stricat și tot așa nici carnea celei ce a murit, iar nașterea a rămas fără stricăciune și mormântul fără putreziciune, iar Sfântul Ioan Damaschin arată de asemenea că trebuia ca celei ce a păzit fecioria nevătămată întru naștere să-i fie păzit nevătămat și trupul după moarte: ‘O, preaminunată trecere, care ți-a înlesnit mutarea la Dumnezeu! Căci deși aceasta le este dat tuturor purtătorilor de Dumnezeu care Îi slujesc Lui – căci cu adevărat le este dat și o credem -, totuși este o diferență nesfârșită între robii lui Dumnezeu și Maica Lui. Așadar, cum vom numi această taină săvârșită întru tine? Moarte? Dar deși preasfântul și fericitul tău suflet se desparte de binecuvântatul și fără de prihană trup potrivit firii, și deși trupul se încredințează în chip legiuit mormântului, totuși el nu rămâne întru moarte, nici nu este atins de stricăciune. Celei a cărei feciorie i s-a păzit neatinsă întru naștere, acum, întru mutarea ei la viață, nestricat i s-a păstrat trupul și este mutată la un cort mai bun și mai dumnezeiesc, care nu mai este atins de moarte, ci este înveșnicit în veacul veacului cel neapus.’ (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 14 august 2011)
