Trupa de Teatru „ATENEU” a Parohiei „Foișorul de Foc” din București

Pentru copiii din Parohia „Sfântul Pantelimon” Foișorul de Foc din București, „Hristos împărtășit copiilor” nu înseamnă doar participarea la programul catehetic, ci și educație religioasă prin intermediul teatrului. În cadrul parohiei funcționează o trupă de teatru formată din copii și care poartă numele „ATENEU”.

Mai multe informații cu privire la această trupă de teatru a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Marian Constantinescu, parohul Bisericii „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc: „Preoții acestei Biserici împărtășesc copiilor învățăturile cele folositoare pentru mântuire și în afara programului am obișnuit să serbăm bucuriile Bisericii prin piese de teatru”.

Alte informații aflăm de la părintele Bogdan Teleanu, preot-slujitor la Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc: „M-am gândit să stimulez prezența copiilor prin anumite proiecte. Unul din aceste proiecte este și educația prin teatru religios. Prin urmare, motivul este educația religioasă și bisericească a copiilor prin proiecte cultural-religioase”.

Micii actori, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, participă la repetiții în fiecare vineri după-amiază. Următoarea piesă de teatru, intitulată „Crezul meu”, va fi reprezentată pe 27 iulie, de hramul Bisericii.

Tot în cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, la Parohia „Sfântul Pantelimon” sunt vernisate și expoziții cu diverse creații ale copiilor. În paralel cu realizarea pieselor de teatru a fost inițiată și editarea Revistei „Ateneul Sfântului Pantelimon”.

Trupa de teatru religios „ATENEU”, compusă din copii-actori amatori, a fost înființată în urmă cu doi ani.

Comentarii Facebook


Știri recente