Troiță pentru slujitorii Parohiei Filea de Jos din Protopopiatul Cluj I

Credincioșii Parohiei Filea de Jos din Protopopiatul Cluj I au participat astăzi, 18 noiembrie 2012, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Înaltpreasfinția Sa a sfințit și o troiță de lemn, ridicată în memoria preoților care au slujit de-a lungul anilor în acest sfânt locaș, printre care s-au afla și doi mari duhovnici: Părintele Arsenie Papacioc și Părintele Adrian Făgețeanu, informează TRINITAS TV.

„Un sat tradițional care și din punct de vedere duhovnicesc are o istorie aparte, pentru că în vremurile grele, în 1964 ieșind din închisoare Arhiepiscopul Teofil al Clujului a avut curajul ca pe doi dintre ei succesiv să îi numească preoți aici la Filea. Pe arhimandritul Arsenie Papacioc care a devenit cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Techirghiol și pe Adrian Făgețeanu care mai apoi a slujit la Mănăstirea Antim. O coincidență duhovnicească la care nu ne-am gândit. La Mănăstirea Antim este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un simpozion în care sunt pomeniți părinții de la Rugul Aprins”, a spus ÎPS Părinte Andrei.

Parohia Filea de Jos are o biserică veche, monument istoric, ce datează din anul 1739, cu poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În anul 2004 pictura lăcașului de cult a fost refăcută.

Comentarii Facebook


Știri recente