Troiță ortodoxă profanată în județul Harghita

Troița ortodoxă dintre localitățile Izvoru Mureșului și Voșlobeni, din Episcopia Covasnei si Harghitei, a fost ieri, 16 august 2011, profanată.

Ea a fost ridicată prin dorința credincioșilor ortodocși din zonă. Monumentul a fost sfințit duminică, 14 august 2011, iar incidentul a avut loc la o zi după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan Selejan, Episcopul Covasnei și Harghitei a declarat într-un interviu acordat reporterului Radio TRINITAS, părintele diacon Mircea Toma, faptul că troița a fost păzită timp de patru nopți: „Este bine știut că Mureșul și Oltul izvorăsc de la poalele muntelui Hășmașu Mare din județul Harghita. Câțiva buni credincioși s-au gândit ca anul acesta de Sărbătoarea Adormirii Domnului să ridice o troiță chiar la Izvorul Mureșului, în munți, la acest râu care a purtat în decursul veacurilor mult sânge și multe lacrimi ale pătimirii românilor din Transilvania. Românii au fost efectiv alungați de acolo de către frații noștri etnici maghiari cu care trăim aici, apoi au venit apoi la Mănăstire la Izvor și m-au rugat să le indic unde să așeze totuși această troiță. Pentru ca inimile lor să nu rămână mâhnite am socotit să punem această troiță la intrare în localitatea Izvorul Mureșului, chiar pe terenul parohiei noastre ortodoxe din Izvorul Mureșului. Am stabilit acestea cu primarul localității, am respectat distanțele față de drum și bineînțeles, am precizat că în drumul ei dorim să menajăm și un popas, să punem acolo o băncuță, să amenajăm un loc de parcare ca orice călător care străbate Carpații să se poată opri un pic la umbra Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Etnici maghiari chiar din timpul când au început săpăturile pentru fundația acestei troițe deja au început cu vociferări și cuvinte nepotrivite la adresa fraților care lucrau acolo și văzând ei dragostea creștină a fraților noștri maghiari de aici au dormit noaptea acolo ca nu cumva să ia ceva sau să distrugă crucea care urma să fie ridicată. Și așa au dormit patru nopți în corturi, în mașini până au ridicat-o. Duminică după Sfânta Liturghie s-a făcut sfințirea troiței și marți dimineața preotul din localitate s-a dus să cosească terenul, pentru că sunt câteva hectare de teren acolo, și acești buni ai noștri frați l-au urmărit pe preot până după masă pe la ora 16:00 când el a terminat de cosit, apoi s-a dus acasă. După aceea au profanat, aș putea spune, acest semn al biruinței lui Hristos. Au scris pe frontispiciul din față 666, iar pe partea din spate au scris valah„.

Potrivit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioan al Covasnei și Harghitei aceste fapte nu sunt singulare în zonă. Incidentul a fost al treilea împotriva credincioșilor ortodocși din această zonă.

Foto: Mănăstirea Izvorul Mureșului

Comentarii Facebook


Știri recente