La Catedrala mitropolitană din Iași a fost oficiată astăzi, 11 octombrie, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Constantin Ciofu.
La final, Preasfinția sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a amintit faptul că „Sfântul Maxim Mărturisitorul este cunoscut ca fiind unul dintre marii teologi ai Ortodoxiei”, după care a făcut referire la Pelerinajul „Calea Sfinților”, la care a participat duminică, 10 octombrie, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
„Aseară (n.r. duminică), la Pelerinajul „Calea Sfinților” ieșenii, în special, au participat la procesiune alături de clerul din acest oraș în rugăciune, în cântare. Această frescă semăna cu o procesiune sfântă la care au participat atât îngerii din ceruri cât și duhul sfinților protectori”, a afirmat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, care a continuat predica prin a compara pelerinajul de la Iași cu parabola nunții fiului de împărat.
„Calea care ne-a indicat-o Hristos duce la Împărăția lui Dumnezeu. Mântuitorul avertizează în parabola nunții fiului de împărat că mulți sunt chemați dar puțini sunt aleși. Cel care nu are haină de nuntă a murdărit haina Botezului. În puterea darului pe care l-am primit inițial prin Botez devenim cărămizi vii din care se alcătuiește Trupul tainic al Mântuitorului Hristos. Eforturile frățiilor voastre sunt niște trepte. Mergând pe calea sfinților, privind la ei, urmându-le credința, văzând cum și-au sfârșit viața, înseamnă că urcăm treptele urcușului duhovnicesc către asemănarea cu Dumnezeu și accedem la nunta fiului de împărat. Sfinții, cu cât s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, s-au considerat mai păcătoși”, a mai adăugat Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, care a amintit faptul că în Eparhia Romanului și Bacăului cultul Sfintei Parascheva s-a împropiat cu 200 de ani înainte ca moaștele Ocrotitoarei Moldovei să ajungă la Iași, în timpul Sfântului Ierarh Varlaam și Voievodului Vasile Lupu.
Pelerinii din toate colțurile țării au continuat să vină la Iași pentru a se închina Sfintei Parascheva și Sfântului maxim Mărturisitorul.