Trei zile de simpozion la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iași

Parohia ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Galata din Iași a organizat, în perioada 8-10 decembrie 2011, simpozionul ‘Hristos, Calea, Adevărul și Viața’, ediția a XV-a, informează Ziarul Lumina. Fiecare seară a fost dedicată unei categorii de vârstă. Au avut loc dezbateri și s-au susținut concerte de colinde.

Manifestarea s-a derulat sub titlul generic ‘Pentru ca lumea viață să aibă’. Prima seară a simpozionului, moderat și inițiat de pr. paroh Mircea Stoleriu, a fost dedicată elevilor din clasele I-VIII. Alături de copiii au participat prof. Nicoleta Prepeliță, prof. Mariana Pleșcan, prof. Mihaela Cojocariu, prof. Otilia Todică și prof. Olga Nicolescu de la Școala ‘Ion Simionescu’ din Iași. S-a vorbit despre darurile Botezului și despre modul în care trebuie păstrate aceste daruri. La finalul primei seri a avut loc un concert de colinde susținut de elevii de la Școala ‘Ion Simionescu’ din Iași și elevii de la Școala ‘Alexandru Vlahuță’ din Iași, dirijat de prof. Ilie Hrubaru. A doua seară a manifestărilor a fost dedicată tinerilor. Ei au fost împărțiți în trei grupe de lucru, iar la final un reprezentant a expus rezumatul discuțiilor. Pe marginea temei simpozionului au vorbit: pr. Ioan Leonte de la parohia Nicoriță din Iași, ce aparține de Protopopiatul Iași 2, pr. Constantin Stoian de la parohia ‘Izvorul Tămăduirii’ – Nicolina din Iași, pr. Gheorghe Manole de la parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ – Galata din Iași, prof. de religie Marie-Janne Stoian și prof. de religie Rodica Ciornovalic (Grup Școlar Economic de Turism din Iași).

‘A fost o seară foarte reușită. Mi-a plăcut faptul că tinerii s-au arătat buni cunoscători ai învățăturii creștine, înțelegând multe din ceea ce preoții le-au vorbit în cadrul întâlnirii’, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu.

Corul tinerilor din parohia ‘Adormirea Maicii Domnului’ – Galata din Iași, dirijat de George Chirilă, a intonat la final câteva colinde românești. Sâmbătă seara, în ultima zi a simpozionului, au participat la manifestare credincioșii de toate vârstele din parohie și din Iași. Au susținut alocuțiuni: prof. univ. dr. Petru Bejan de la Universitatea ‘Al. I. Cuza’ din Iași, prof. univ. dr. Codrin Cuțitaru de la Facultatea de Filologie a Universității ‘Al. I. Cuza’ din Iași, pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași, conf. dr. Bogdan Neculau de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității ‘Al. I. Cuza’ din Iași. Corul ‘Apostolii’ al preoților din protopopiatele Iași 1 și Iași 2, dirijat de pr. Mircea Stoleriu, a susținut un concert de colinde.

Comentarii Facebook


Știri recente