Trei scrieri dogmatice ale Sfântului Atanasie cel Mare

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut recent un volum care cuprinde trei dintre cele mai importante scrieri dogmatice ale Sfântului Atanasie cel Mare: „Cuvânt împotriva elinilor”, „Tratat despre întruparea Cuvântului”, „Trei cuvinte împotriva arienilor”, informează TRINITAS TV. Cartea, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aduce cititorilor bucuria reîntâlnirii cu o parte din opera Părintelui alexandrin, trăitor în veacul al IV-lea.

Primele două scrieri, care potrivit cercetătorilor constituie părțile unei singure lucrări, sunt, cel mai probabil, anterioare Sinodului de la Niceea din anul 325. Aceasta deoarece, deși aflăm expusă învățătura Bisericii despre Dumnezeu, crearea omului și întrupare, totuși ele nu conțin și elemente specifice polemicii antiariene. Scrierile „Cuvânt împotriva elinilor” și „Tratat despre întruparea Cuvântului” prezintă însă învățătura despre Dumnezeu, distingând-o de greșita credință idolatră, sau închinarea la făpturi.

Cea de-a treia scriere, „Trei cuvinte împotriva arienilor”, cea mai întinsă și mai elaborată din acest volum, este adresată creștinilor preocupați de disputele generale create în jurul Persoanei Mântuitorului Hristos. Lucrarea este fundamentată pe combaterea unei scrieri a lui Arie, numită „Thalia”, o expunere versificată a ereziei sale. De asemenea, ea constituie o vastă demonstrație pe temeiuri biblice a dumnezeirii Fiului și a deoființimii Sale cu Dumnezeu Tatăl.

Volumul cu cele trei scrieri dogmatice ale Sfântului Atanasie cel Mare va putea fi achiziționat de la librăriile Patriarhiei Române și ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, depozitele de colportaj, precum și de la pangarele lăcașurilor de cult

Comentarii Facebook


Știri recente