Trei noi sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române vor fi trecuți noi sfinți. Duminică, 26 octombrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, va avea loc proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Dionisie cel Smerit, a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești și a Sfântului Voievod Neagoe Basarab.

Trăitor în a doua jumătate a secolului al V-lea și prima parte a secolului al VI-lea, Dionisie cel Smerit sau Exiguul a fost un cunoscut traducător de scrieri patristice din Dacia Pontică. Opera sa constă în primul rând dintr-un număr de traduceri patristice în limba latină, cuprinse într-o Antologie de texte.

Iachint de Vicina a fost primul mitropolit al Țării Românești. În timpul păstoririi sale, au fost întemeiate noi așezări mănăstirești și au fost intensificate legăturile cu Patriarhia de Constantinopol.

Domn al Țării Românești între anii 1512 și 1521, Neagoe Basarab ocupă un loc însemnat în galeria personalitatilor istorice ale poporului român. Este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești, ‘Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie’.

Sfântul Sinod al BOR a decis, în ședința de lucru din 8-9 iulie, canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire 1 septembrie, a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești, cu ziua de prăznuire la 28 octombrie și a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, prăznuit la 26 septembrie.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente