Trei ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Ioanichie Bălan

România creștină a fost dintotdeauna binecuvântată cu slujitori de înaltă erudiție și duhovnici cu o profundă viață duhovnicească. Unul dintre aceștia a fost și părintele arhimandrit Ioanichie Bălan, de la a cărui mutare la ceruri se împlinesc trei ani, informează „Ziarul Lumina”. Întreaga sa viață s-a situat sub semnul chemării din partea lui Dumnezeu și al răspunsului dat cu vocație la această chemare tainică.

Primind din fragedă copilărie o educație creștină de la părinții săi, oameni evlavioși și iubitori de Dumnezeu, tânărul Ioan a simțit în adâncul sufletului său chemarea spre viața monahală, spre liniște și rugăciune, spre asceză și nevoință. Astfel, în noiembrie 1949, la vârsta de 19 ani, după absolvirea liceului, își îndreaptă pașii spre Mănăstirea Sihăstria, oază de credință și spiritualitate moldavă și românească, socotind alegerea sa a fi ‘o taină a lui Dumnezeu’, ‘o lucrare a Duhului Sfânt’.

‘N-am regretat că am intrat în viața monahală…’

Într-un jurnal duhovnicesc, o scriere ‘de taină’, publicată de Mănăstirea Sihăstria anul acesta, părintele Ioanichie descria astfel primele zile petrecute în mănăstire: ‘M-am legat de părinți, de simplitatea lor, de inima lor curată, a bătrânilor, a tinerilor, de sinceritatea lor, și m-am înrolat și eu împreună cu ei să slujesc Biserica. La strană, la citit, la cântat, la cancelarie, că nu prea avea cine atunci. Și m-am simțit și eu ales de mâna Domnului fără să știu cum exact. Atâta știu că până astăzi n-am regretat că am intrat în viața monahală. Și am simțit aceasta ca un semn că Dumnezeu m-a ocrotit și mi-a îndreptat pașii pe această cărare duhovnicească’.

Aici a întâlnit și a urmat pilda unor viețuitori îmbunătățiți duhovnicește, cum au fost: Ioil Gheorghiu, Macarie Antonesei, Ioanichie Moroi, Cleopa Ilie, Paisie Olaru, care i-a și devenit, din anul 1954, duhovnic. Multe dintre aceste modele creștine au fost prezentate în scrierile sale, în mod deosebit în lucrarea sa de licență în teologie, susținută în anul 1975 și intitulată ‘Chipuri de călugări îmbunătățiți din mănăstirile nemțene’.

În acei ani și acea perioadă a deprins nevoința monahală, simplitatea sufletească și curăția inimii, prin post și rugăciune stăruitoare, prin luptă încordată împotriva păcatelor și a patimilor, prin pocăință și umilință, prin lectură duhovnicească și convorbiri cu părinții cei îmbunătățiți, dar și prin ascultare la cancelaria mănăstirii, purtând de grijă de lucrările secretariatului, contabilității și casieriei obștii. Împlinea fiecare ascultare cu seriozitate și atenție, păstrând, totodată, aprinsă în suflet candela rugăciunii neîncetate. Tuturor căuta să le fie un bun model și un frumos exemplu duhovnicesc, apropiindu-se și sfătuind, cu firea sa comunicativă și deschisă, plină de iubire și grijă duhovnicească.

După patru ani de ascultare, la recomandarea părintelui Ioil, a fost călugărit în cadrul slujbei de Priveghere din seara de 14 spre 15 aprilie 1953, primind numele de călugăr Ioanichie, iar din acele clipe întreaga sa viață a devenit o ofrandă duhovnicească, în care a simțit neîncetat ocrotirea și ajutorul Sfântului Ioanichie cel Mare. În ziua următoare, tânărul monah Ioanichie Bălan a fost hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Moldovei și Sucevei – Sebastian.

Odată cu acest moment minunat a vieții sale, intră într-o nouă etapă și treaptă a vieții sale duhovnicești, slujind și predicând, conducând sufletele însetate de viață duhovnicească înaltă spre viețuirea creștină autentică. Începe, pe de o parte, o perioadă de aspre lupte duhovnicești, în vederea dobândirii curăției sufletești, paralel cu studierea vieților monahilor care în vetre de sihăstrie românească, în isihie și smerenie, adeseori cunoscuți deplin doar de către Dumnezeu, și-au închinat viața slujirii Părintelui ceresc. Ajutor i-au fost în această perioadă slujirea deasă a Sfintei Liturghii, îmbinată cu rugăciunea către Iisus, cugetarea la moarte și judecată, lectura cea ziditoare, smerenia și defăimarea de sine. În timpul celor peste 58 de ani de slujire monahală, a primit hirotonia întru preot în anul 1979, iar pentru modul exemplar în care a făcut acest lucru – rangul de protosinghel – 1984 și arhimandrit în anul 1992, după ce, în anul 1990, revenise la Mănăstirea Sihăstria.

Scrierile sale descoperă cititorului Ortodoxia și monahismul nostru

În Mănăstirea Sihăstria sau la Mănăstirea Bistrița, din apropierea orașului Piatra-Neamț, părintele Ioanichie Bălan a fost preocupat să descopere, spre al său folos duhovnicesc și spre luminarea și mântuirea semenilor săi, frumusețile viețuirii creștine autentice și contribuția Ortodoxiei românești și a monahismului din țara noastră, de-a lungul timpurilor, la propovăduirea și întărirea credinței ortodoxe. A fost un iubitor și un neegalat scriitor despre locurile sfinte și personalitățile care s-au ostenit acolo, precum o demonstrează lucrările sale, între care: ‘Mărturii românești la locurile sfinte’ (1986); ‘Pelerinaj la locurile sfinte’ (1992), ‘Pelerinaj la Mormântul Domnului’ (1994); ‘Pelerinaj la Muntele Athos’ (1997); ‘Fapte minunate de la părinți atoniți’ (2004).

Între scrierile sale, un loc privilegiat îl ocupă lucrările de popularizare a specificului Ortodoxiei și a monahismului românești, precum: ‘Mănăstirea Sihăstria’ (1971); ‘Mănăstirea Bistrița’ (1986); ‘Sfintele moaște din România’ (1999); ‘Sfintele icoane făcătoare de minuni din România’ (1999); dar în mod deosebit ‘Patericul românesc’ ce cuprinde viața și cuvintele unor sfinți și cuvioși părinți ce s-au nevoit în mănăstirile românești (secolele III-XX), 1980; ‘Vetre de sihăstrie românească: secolele IV-XX’ (1981); ‘Patericul mănăstirilor nemțene’ (2001).

Dintre personalitățile Ortodoxiei românești, a scos din negura timpului și a uitării chipuri de teologi contemporani și de monahi îmbunătățiți, în lucrări precum: ‘Preotul Paul Mihail’ (1988); ‘Omagiu memoriei părintelui Dumitru Stăniloae’ (1994); ‘Trei mari duhovnici din mănăstirile nemțene’ (1994); ‘Viața și nevoințele Arhimandritului Cleopa Ilie’ (1999); ‘Ieroschimonahul Ioanichie Moroi: Egumenul Sihăstriei’ (1909-1944) – 2001; ‘Moșul Gheorghe Lazăr și ucenicii săi: un sfânt al zilelor noastre’ (2004); ‘Sfântul Episcop Ioan: mare sihastru în Munții Carpați’ (2004); ‘Sfânta Teodora de la Sihla: floarea duhovnicească a Moldovei’ (2004). Alte multe contribuții esențiale în domeniul teologiei, spiritualității și monahismului îndeosebi românesc au fost evocate în lucrările: ‘Convorbiri duhovnicești, volumul I’ (1984) și volumul II (1988); ‘Convorbiri duhovnicești cu teologi ortodocși din străinătate’ (1995).

Dreptmăritorilor creștini români a fost preocupat să le dea hrană duhovnicească, în lucrări generale de popularizare a adevărurilor de credință, așa cum a reușit să o facă la modul cel mai înalt duhovnicesc în ‘Călăuză ortodoxă’ (1991-1993); ‘Cuvinte duhovnicești’ (1990); ‘Sinaxar ortodox general’ (1998); ‘Rânduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii’ (2002); ‘Istorioare duhovnicești’ (2002).

Prin toate aceste lucrări teologice, părintele Ioanichie Bălan a făcut cunoscută lumii întregi istoria bimilenară a creștinismului românesc, bogăția, înălțimea și complexitatea formelor de manifestare a evlaviei poporului român, pe care l-a iubit și slujit cu atâta dragoste, responsabilitate și verticalitate.

Dacă părintele profesor Dumitru Stăniloae a fost socotit, pe bună dreptate, ‘sfântul cărților’ sau al Filocaliei, ‘patriarhul teologiei academice românești’, a cărui contribuție este covârșitoare, în mod similar, părintele arhimandrit Ioanichie Bălan poate fi socotit cel mai bun cunoscător al monahismului ortodox românesc, cel care l-a mărturisit nu numai în spațiul ortodox sau creștin, ci în întreaga lume, prin multe din lucrările sale, ce au fost traduse în numeroase limbi străine și au circulat în medii dintre cele mai variate. Cu alte cuvinte, ceea ce a făcut părintele profesor Dumitru Stăniloae pentru eliberarea teologiei românești din clișee scolastice sau anacronice, întorcând-o la izvoarele ei autentice, a făcut părintele arhimandrit Ioanichie Bălan în ceea ce privește monahismul românesc și formele de sfințenie ale poporului român, făcând larg cunoscute pildele de sfințenie și desăvârșire ale evlavioșilor români. Sau, într-o altă exprimare, contribuția părintelui profesor Dumitru Stăniloae la dezvoltarea teologiei academice românești contemporane are un echivalent în opera părintelui Ioanichie Bălan, care a făcut cele mai înalte servicii monahismului românesc, personalităților creștine românești, monahilor, duhovnicilor, ierarhilor cu viață înaltă pe care i-a dat Ortodoxia românească.

Iar spre sfârșitul vieții sale, înțelegând că adevărurile creștine cele mai înalte nu pot fi exprimate prin cuvinte, oricât de bine alese și meșteșugite ar fi acestea, ci doar prin limbajul duhovnicesc al tăcerii și lacrimilor, ne-a lăsat un volum de ‘Versuri duhovnicești’ (2006), în care și-a cântat la modul sublim dorul său de Cer și de Părintele Luminilor, sinceritatea și curăția vieții sale, bucuria aflării și viețuirii în credință și adevăr.

O moștenire duhovnicească ce conduce sufletele în Împărăția cerurilor

Marile caractere și personalități și cu atât mai mult cele creștine au știut în întreaga lor viață să își tăinuiască ostenelile și nevoințele trupești și spirituale de privirile pline de admirație ale semenilor și de cugetarea trufașă personală, împodobindu-le pe toate cu frumosul veșmânt al smeritei cugetări, virtute care, potrivit Sfinților Părinți, nu poate fi umilită de diavol și care îi aduce creștinului răsplată veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Așa se explică faptul că în lumea ortodoxă lipsesc aproape în totalitate lucrările autobiografice, iar despre nevoințele marilor spirite creștine au dat mărturie ucenicii lor și chiar și aceștia cu multă zgârcenie.

Multe dintre nevoințele și stăruințele marilor duhovnici și ale sfinților au fost cunoscute după mutarea lor alături de ‘casnicii’ lui Dumnezeu, rămânând drept modele sublime de viață și credință. Ele dau pentru totdeauna mărturie despre dragostea de Dumnezeu și de aproapele, dovedesc dorul aprins de desăvârșire, lupta cruntă pentru mântuire. O astfel de mărturie o constituie și lucrarea editată de Mănăstirea Sihăstria, cu binecuvântarea IPS Teofan, în ediția îngrijită de părintele arhimandrit Petru Bălan, ‘Mi-e dor de cer’. Viața părintelui Ioanichie Bălan, care ne face cunoscute viața și cuvintele marelui duhovnic moldav, ce pot fi socotite un adevărat dreptar în viața duhovnicească, o călăuză, cum îi plăcea părintelui Ioanichie să spună, către mântuire.

Comentarii Facebook


Știri recente