Trecerea în rândul sfinților a domnitorului Neagoe Basarab, a lui Dionisie cel Smerit si a mitropolitului Iachint de Vicina

În cadrul lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care au avut loc astăzi, 8 iulie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost aprobată trecerea în rândul sfinților a domnitorului Neagoe Basarab, a lui Dionisie cel Smerit si a mitropolitului Iachint de Vicina. Domn al Țării Românești între anii 1512 și 1521, Neagoe Basarab ocupă un loc însemnat în galeria personalităților istorice ale poporului român. Este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești, ‘Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie’. De asemenea, în timpul domniei sale s-a tiparit ‘Evangheliarul’ slavon al lui Macarie.

Dionisie cel Smerit sau Exiguus, trăitor în a doua jumătate a secolului al V-lea și prima a secolului al VI-lea, a fost un cunoscut traducător de scrieri patristice din Dacia Pontică, după Sfântul Ioan Casian. Opera sa constă în primul rând dintr-un număr de traduceri patristice în limba latină, cuprinse într-o Antologie de texte. Dionisie cel Smerit a conceput și numerotarea anilor începând de la nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, numerotare care s-a răspândit în întreaga lume prin intermediul calendarelor iulian și gregorian.

Iachint de Vicina este primul mitropolit al Țării Românești. În timpul păstoririi sale, au fost întemeiate noi așezări mănăstirești și sunt strânse legăturile duhovnicești cu Patriarhia de Constantinopol.

Propunerea de canonizare a celor trei sfinți români a fost făcută în cadrul ședinței Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei care s-a desfășurat în data de 19 iunie a acestui an.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente