Tradiții populare de Bobotează

Botezul Domnului sau Boboteaza este una din cele mai populare sărbători ale Ortodoxiei. În ajunul acesteia, credincioșii postesc și se pregătesc într-un mod special pentru a întâmpina marele praznic. Aceștia primesc preotul cu ‘botezul’ sau cu ‘Iordanul’, care le binecuvântează locuințele și gospodăriile cu Agheasmă Mare. Boboteaza ocupă un loc special mai ales în viața credincioșilor de la sate, unde cu acest prilej sunt organizate o serie de datini și obiceiuri ce au rolul de a da o aură aparte acestui praznic împărătesc.

Botezul Domnului se prăznuiește în fiecare an la 6 ianuarie, în amintirea botezului Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan de către Sfântul Prooroc Ioan și a Arătării Preasfintei Treimi. În tradiția Bisericii, de Bobotează firea apelor se sfințește, toate râurile și apele fiind considerate binecuvântate. La sate, unde credința de veacuri a strămoșilor și-a pus mai pregnant amprenta în viața de zi cu zi, în prima săptămână după sărbătoare, creștinii nu spală cu apă din râuri, ci îi acordă o cinstire deosebită, considerând-o sfințită.

În unele părți ale țării, a intrat în tradiție aruncarea crucii în râu, gest care reprezintă intrarea Domnului în Iordan, botezul și sfințirea apelor. Există credința populară că acela care va scoate crucea din apă va fi ferit de boli de-a lungul întregului an.

Boboteaza în calendarul popular

În Ajunul Bobotezei se purifică oamenii și gospodăriile, prin stropirea lor cu apă sfințită, se desfășoară practici de stimulare a rodului pământului (colindul cu Chiraleisa), dar sunt impuse și interdicții pentru a asigura bunăstarea și sănătatea credincioșilor în noul an. Totodată, în ajun, fetele mari postesc ca să aibă bărbați buni și cuminți, iar femeile fac piftie ca să le fie tot anul fața fragedă ca piftia. La sfințirea caselor și creștinilor de către preot, fetele încearcă să fure fire de busuioc din găleata cu agheasmă, ca să le pună la cap și să-și viseze ursitul, în același scop, fetele, văduvele și flăcăii tomnatici iau un fir de busuioc de la preot, îl leagă cu ață, lână sau mătase roșie și îl poartă cu ei pentru a fi ocrotiți. Obiceiul specific acestei zile este colindatul cu Chiraleisa, în care grupuri de băieți înconjurau casele, grajdurile și anexele sătenilor sunând din clopoței, tălăngi ori fiare vechi, rostind în cor versurile: ‘Chiraleisa,/ Spic de grâu / Până-n brâu, / Roade bune, / Mană-n grâne’.

Atât Ajunul, cât și Boboteaza sunt favorabile și prognozelor meteorologice. Este îndătinată tradiția la români că dacă Ajunul Bobotezei este ploios, tot anul va fi ploios, iar încotro stropește preotul cu busuiocul, de acolo vor veni ploile peste an. De asemenea, dacă în ziua de Bobotează este vreme frumoasă sau va bate crivățul, oamenii cred că va fi un an îmbelșugat și o vară frumoasă.

Între riturile de cinstire a sfințirii apei, datina cea mai importantă este Sfințirea cea Mare a Apei (Agheasma Mare), săvârșită de preoți în biserică, lângă o fântână sau o apă curgătoare. După ce este adusă acasă, agheasma este luată pe nemâncate de credincioși, având un rol purificator și sfințitor. În același scop, oamenii stropesc vitele și hrana lor sau ‘botează’ sămânța care va fi semănată. Virtuțile purificatoare ale apei sfințite se extind asupra gospodăriei și anexelor.

Legate de aceste însușiri purificatoare și sacralizante ale aghesmei sunt și cele trei obiceiuri specifice acestei zile: Iordănitul, Încurarea sau întrecerea cailor și Ardeasca.

Iordănitul este un obicei practicat de feciorii satului care umblă întreaga noapte de Ajun pe la casele sătenilor ce au fete de măritat și le fac urări de sănătate și belșug, stropindu-le cu apă sfințită. Un al doilea obicei este Încurarea cailor, ce se păstrează încă în Mehedinți. În cadrul acestuia cei mai buni cai ai sătenilor sunt puși la întrecere, iar tinerii călare, având în mână un steag, merg pe la casele oamenilor, stropindu-le cu apă rostind urarea de belșug, și prosperitate: ‘Cum aruncăm apa, așa să fie holda bogată!’

Obiceiul Ardeasca se practica în Bucovina și Munții Apuseni. După sfințirea apei, fetele și flăcăii satului luau câte un tăciune de la focul săcălușelor (bucăți de lemn folosite pentru priponitul vitelor sau care se puneau cailor nărăvași în gură la potcovire) și mergeau cu tăciunele într-un loc deschis ori înalt, făcând un foc mare. Tinerii înconjurau focul și jucau în jurul lui, iar când se potolea, săreau peste el. Denumirea obiceiului și asocierea celor două elemente, apa și focul, indică simbolismul lor purificator și, deopotrivă, virtuțile lor stihiale de menținere și stimulare a vieții.

Fiind și ultima zi a ritualului de pețire a fetelor, Boboteaza reprezenta în conștiința populară apogeul practicilor referitoare la întâlnirea ursitului și a dragostei adevărate. În această noapte, fetele recurgeau la numeroase practici mai mult sau mai puțin magice pentru a-și ghici sau vedea alesul, precum: numărau parii de la gard, ghiceau în oglindă și chiar în apă, puneau fire de busuioc sub pernă, scoteau diferite obiecte simbolice de sub farfurii ori scormoneau focul din vatră spunând: ‘Cum sar scânteile din jăratic, așa să scânteie inima lui, și nu intețesc focul, ci intețesc inima lui’. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 6 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente