Tradiții de Sfinții 40 de Mucenici

Printre cele mai cunoscute obiceiuri legate de ziua de 9 martie se numără cel al „mucenicilor” – colăcei fierți sau copți care amintesc de cei 40 de sfinți martiri uciși în Sevastia Armeniei.

Forma acestora și numele lor sunt diferite de la o zonă la alta: „Sfinți” sau „Sfințișori” în Moldova, „Măcinici” și „Mucenici” în Muntenia, „Bradoși” în Oltenia, „Brândușei” în Banat.

„Este deja o reiterare a gestului sacrificial, pe de o parte femeia care îi face se sacrifică pe ea însăși prin efortul de a face acest aluat, pe de altă parte avem de a face cu un sacrificiul vegetal, în folclorul românesc apare frecvent acest sacrificiu al grâului. Acești colaci sunt neapărat unși cu miere și miez de nucă și sunt dați de pomană. Se face și al 41-lea colac care are gură, nas, dar n-are ochi. El se numeșe uitata și este oferit copiilor tot pomană pentru cei care au fost uitați dealungul anului ce tocmai trecuse în ritualurile de pomenire a morților”, a declarat pentru TRINITAS TV., Laura Jiga Iliescu, cercetător, Institutul de Etnografie și Follor București.

Mucenicii, sau ‘Sfințișorii’ sunt făcuți din aluat dospit și au forma cifrei opt.

În Dobrogea și Muntenia, „măcinicii” sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahar, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții 40 de Mucenici.

Indiferent de modalitatea de preparare, după ce sunt binecuvântați de preot, „mucenicii” se dau de pomană copiilor și sărmanilor, în amintirea celor trecuți la Domnul.

Comentarii Facebook


Știri recente