Tradiție și actualitate în relațiile bisericești româno-georgiene

Astăzi, 10 octombrie 2008, la Reședința patriarhală din București, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vizita Excelenței Sale Domnul Levan Metreveli, ambasadorul Georgiei în România și Republica Moldova.

În timpul întrevederii au fost subliniate relațiile tradiționale de frățietate dintre cele două popoare, român și georgian, precum și dintre cele două Biserici Ortodoxe surori. În acest context, a fost reliefat rolul fundamental al Sfântului Ierarh martir Antim Ivireanul, de la a cărui întronizare ca Mitropolit al Țării Românești se împlinesc anul acesta 300 de ani (1708 – 2008).

Plecând de la realizările în plan bisericesc și cultural lăsate de marele ierarh ortodox originar din Iviria, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a considerat necesară intensificarea relațiilor dintre cele două Biserici surori și popoare, în contextul european actual, prin inițierea și derularea în comun de proiecte pastoral-misionare, sociale și educaționale.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente