Toate știrile

Dinogeția, mănăstirea din cerdacul Dobrogei

„Ziua de astăzi mi-a adus împlinirea unei dorințe pe care o aveam de mult, aceea de a vedea Dinogeția, acolo unde a curs atâta sânge de martiri în Antichitatea creștină…” Așa nota în jurnalul său,…

Ecuația iertării și logica relaționării ipocrite

Lumea actuală este sfâșiată de calomnie, nedreptate și răutate. Simpla conectare la media autohtonă conturează un cadru deplorabil: potentați obsedați de putere, care își aduc acuze unii altora, vedete care excelează în insulte, nicidecum în…

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii din Eforie Sud

Pictura Bisericii „Schimbarea la Față și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Eforie Sud a fost sfințită astăzi, 23 august 2014. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. „Ne-am bucurat de acest eveniment…

Vizită arhierească la Școala de vară Bucuria Credinței

40 de tineri activi în organizațiile de tineret din județul Bistrița-Năsăud participă, până mâine, la școala de vară „Bucuria credinței”. Acțiunea se desfășoară la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului. Programul activităților…

Tabăra de vară Pe urmele Brâncovenilor, la final

Tabăra de vară Pe urmele Brâncovenilor, din cadrul programului O săptămână la mănăstire, organizată în perioada 18-22 august, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Mănăstirea Buna Vestire din „Pădurea cea mare din Bolintin”,…

Slujire arhierească în localitatea clujeană Gârbăul Dejului

Credincioșii din localitatea clujeană Gârbăul Dejului vor avea parte mâine, 24 august 2014, de o vizită arhierească, informează Radio TRINITAS. Preasfințitul Vasile Someșanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va oficia Sfânta Liturghie în…

Moment festiv în Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, aniversează astăzi, 23 august 2014, împlinirea vârstei de 60 de ani. Vineri, 22 august 2013, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a participat la slujba Vecerniei și a Litiei la…

Rechizite pentru copiii săraci

Clujenii sunt invitați să ajute un copil sărac să aibă acces la educație. Protopopiatul Ortodox Gherla a lansat în preajma începutului de an școlar o campanie filantropică, ce își propune sprijinirea copiilor din familii sărace,…

Viața cu Hristos, de la cădere la ridicare

În tradiția creștină raportul viață-moarte se descoperă permanent în iubirea lui Hristos, Cel mort, răstignit și înviat, „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Întărită de nădejdea vieții veșnice, acolo unde nu este „durere,…

Întrunire a Organizațiilor Pro-Vita, la Sibiu

Sibiul găzduiește în perioada 21-23 august Adunarea Generală a Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, informează Ziarul Lumina. În cadrul întâlnirii au avut loc discuții referitoare la activitatea organizațiilor Pro-Vita din întreaga țară, din perioada…

Recunoștință pentru eroii neamului la parohia Ceba

La 24 august 2014, creștinii ortodocși se vor afla în Duminica a XI-a după Rusalii. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sărvârși Sfânta Liturghie…