Toate știrile

Acțiune socială în Arhiepiscopia Sibiului

Persoanele cu deficiențe de la Centrul de Recuperare din Tălmaciu au avut parte, marțea aceasta, de o întâlnire de suflet cu reprezentanții Departamentului Social al Arhiepiscopiei Sibiului. Cu această ocazie, a fost oficiată o slujba…

Simpozion dedicat Părintelui Dometie Manolache

Marțea aceasta, la Mănăstirea ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț a avut loc Simpozionul național ”Părintele Dometie – chip luminos al virtuții și dăruirii jertfelnice”. Manifestarea s-a desfăşurat în contextul Anului comemorativ al…

Protoieria Costești – Campionii Bucuriei Sociale

În Protoieria Costești, s-au reunit astăzi, 7 iulie 2015, preoţii din Cercul Pastoral nr. 7, care cuprinde parohiile: Mozăceni Vale, Malu, Lereni, Urluieni, Ciocești, Mândra, Bârla, Bădești, Borețu, Podișoru, care au acordat ajutoare constând în…

Examene finale la Facultatea de Teologie din Caransebeș

Absolvenții promoției 2015 de la Secția de Teologie a Facultăţii de Ştiinţe Sociale, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, au susținut luni, 6 iulie, examenul de licență și disertație, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian,…

Ajutor pentru cei afectați de caniculă

În aceste zile de vreme caniculară, Patriarhia Română îndeamnă parohiile și mănăstirile ortodoxe din întreaga țară, mai ales din mediul urban, să vină în sprijinul celor afectați de căldura excesivă. În acest sens, recomandăm preoților…

Apel la solidaritate cu preotul Răzvan Slăniceanu

În luna august a anului trecut, tânărul preot Răzvan Slăniceanu, parohul bisericii din Negoiești, comuna Brazi, județul Prahova, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută, informează „Ziarul Lumina”. Anul acesta, în luna februarie, a făcut…

Taberele gratuite de vară de la Vălenii de Munte

De șase ani, în fiecare vară, începând cu 1 iulie, timp de două luni, Protoieria Vălenii de Munte, din Arhiepiscopia Bucureștilor, desfășoară proiectul social „Tabere gratuite la Vălenii de Munte”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh…

Două medalii de aur pentru Corul „Symbol”

Corul de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române a câştigat două medalii de aur la Concursul internaţional coral de muzică sacră de la Preveza, Grecia, care a avut loc în perioada 1-6 iulie. La…

Resfințirea bisericii Parohiei Steic, judeţul Gorj

În Duminica a 5-a după Rusalii (5 iulie 2015), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii…

Liturghie Arhierească la Parohia Borza

Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit duminică, 5 iulie 2015, Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Parohia Borza, Protopopiatul Zalău. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotesit pe Părintele paroh…