Tinerii ortodocși români din diaspora, în vizită la Galați

Membrii Organizației Tinerilor Creștin-Ortodocși din Europa (NEPSIS) s-au aflat în această perioadă, timp de 10 zile, în vizită în Episcopia Tulcii și în Arhiepiscopia Dunării de Jos, la invitația membrilor ASCOR din filiala Galați.

Tinerii au vizitat Delta Dunării, oprindu-se pentru început la Mănăstirea Halmyris, apoi au vizitat mănăstirile Celic Dere, Saon și Cocoș din Eparhia Tulcii. Pelerinajul a continuat în Arhiepiscopia Dunării de Jos, unde membrii NEPSIS au mers la mai multe biserici, mănăstiri și centre sociale, printre care mănăstirile Buciumeni și Cudalbi din județul Galați, Catedrala ‘Nașterea Domnului’ din Brăila și Mănăstirea Lacu Sărat. În ziua de 31 august au participat la slujba de Priveghere la Parohia ‘Sfântul Vasile cel Mare’, care și-a sărbătorit al doilea hram, Sfântul Dionisie Exiguul. La final, tinerii au încununat acest pelerinaj prin participarea la sfințirea Bisericii cu hramul ‘Sfântul Gherman și Casian’, de pe Faleza Superioară a Dunării, din Galați, a cărei piatră de temelie o puseseră tot ei, acum 10 ani, la prima lor vizită în România. Tinerii au fost însoțiți de duhovnicul lor, părintele Iulian Nistea, de la Biserica ‘Jean de Beauvais’ din Paris.

După cum ne informează Ziarul Lumina, alături de ei s-au aflat și Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Înaltpreasfințitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Comentarii Facebook


Știri recente