Tinerii din ATOR – filiala Zoițani și-au serbat ocrotitorul

În perioada 24-26 noiembrie 2012, Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Zoițani din Botoșani l-a cinstit în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Stelian. Activitățile, la care au participat și membri din ATOR – filiala Iași, au fost coordonate de pr. Ciprian Strâmbu, de la Parohia Zoițani, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani. Sâmbătă, 24 noiembrie, în mijlocul tinerilor și copiilor s-a aflat protos. Melchisedec Sandu, starețul Mănăstirii Știubieni din județul Botoșani, care a purtat mai multe discuții duhovnicești, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Spre orele amiezii s-a organizat o plimbare cu căruțele trase de cai în satele Zoițani, Panaitoaia și Dimitrie Cantemir, unde au fost vizitate bisericile parohiale. Duminică, 25 noiembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc sfințirea sediului ATOR – filiala Zoițani. Slujba a fost oficiată de pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, alături de un sobor de preoți, în prezența tinerilor atoreni și a cadrelor didactice de la școlile din comună. Ieri-dimineață s-a oficiat Acatistul Sfântului Stelian în noul sediu al asociației, apoi s-a derulat un program artistic pentru preșcolarii din parohie. Tot ieri, tinerii din ATOR – filiala Zoițani au oferit dulciuri și iconițe elevilor din Școala cu clasele I-IV Zoițani.

Comentarii Facebook


Știri recente