Tineri teologi clasiciști premiați

În Sala de lectură ‘Teodor M. Popescu’ a Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ din București a avut loc, ieri, premierea câștigătorilor Concursului național de traducere a textului patristic ‘Dumitru Fecioru’, informează „Ziarul Lumina”. Tinerii traducători au primit premii și diplome.

Concursul național de traducere a textului patristic ‘Dumitru Fecioru’ a reunit anul acesta studenți și masteranzi de la facultățile de teologie ortodoxă din București, Iași și Cluj. Aflat la a patra ediție, concursul s-a desfășurat pe două secțiuni, traducerea unui text din limba latină și din limba greacă din opera unui sfânt părinte. La festivitatea de premiere au participat părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, și cadre didactice de la Departamentul de teologie istorică, biblică și filologie, precum și studenții și masteranzii care au participat la concurs.

‘Concursul s-a bucurat de receptivitate din partea studenților, și anul acesta avem premii frumoase. Felicitările noastre sunt mai multe cu cât textele au fost cu destule subtilități, cărora le-ați făcut față cu multă abilitate, care vă recomandă să aveți o legătură mai strânsă cu filologia clasică. Vă felicit pentru îndrăzneală și acesta este un drum inițiatic pentru cei care se îndreaptă spre limbile clasice’, a spus lector Iuliana Elena Bughirică. La Secțiunea limba greacă, premiul I și Bursa ‘Dumitru Fecioru’ au fost câștigate de Cătălin Dobri și de Mihai Grigoraș, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, premiul al II-lea de Răzvan Persa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și premiul al III-lea de Andrei Matei, tot de la facultatea bucureșteană. La Secțiunea limba latină, Matei Grigoraș a câștigat locul I și Bursa ‘Dumitru Fecioru’. Răzvan Persa a ocupat locul al II-lea, iar Sebastian-Ionel Hrestic de la facultatea bucureșteană a ocupat locul al III-lea.

Diplome de participare au fost acordate tuturor studenților și masteranzilor înscriși la acest concurs.

‘Suntem deja la a patra ediție a concursului, este o tradiție cu care ne mândrim, așa cum ne mândrim și cu celelalte burse. La dumneavoastră lucrurile sunt poate mai serioase pentru că teologia ortodoxă românească are o tradiție puternică în studierea limbilor clasice, greacă și latină. Chiar dacă de anul acesta nu va mai fi un test la limbi clasice la examenul de admisibilitate la doctorat, nu înseamnă că greaca și latina sunt lipsite de importanță. Pentru că cei care vor intra la doctorat vor fi obligați în cursul anului I să urmeze un curs de greacă și latină în care să-și consolideze cunoștințele privitoare la aceste două limbi, pentru că este absurd să ajungi la nivel de doctorat și să nu știe măcar o limbă clasică’, a spus părintele decan Ștefan Buchiu.

Comentarii Facebook


Știri recente