Tineri ascoreni din țară, în pelerinaj la Iași

Membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași vor fi pentru câteva zile gazdele colegilor lor din alte orașe ale țării, informează „Ziarul Lumina”. Tinerii din alte filiale sunt așteptați la hramul Sfintei Parascheva, unde vor beneficia de cazare și hrană gratuită. De asemenea, ascorenii ieșeni au pregătit un pelerinaj la bisericile și obiectivele importante.

‘Vom avea un program încărcat pentru ascorenii de la celelalte filiale. Ei vor fi întâmpinați la Gara Iași de o echipă de primire, apoi vor fi conduși spre Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași. Îi așteptăm pe colegii noștri din Constanța, Brașov, Suceava și Galați. Vom organiza un pelerinaj la mănăstirile și obiectivele turistice din Iași. Ei vor primi două mese calde la ora 13:00, respectiv la ora 19:00. În toată această activitate, suntem ajutați de foarte mulți studenți voluntari de la facultățile ieșene. ASCOR-ul mai are o echipă de colportaj unde comercializează obiectele realizate la atelierele asociației (cruciulițe și metanii, sculptură, litografie). Fondurile obținute vor fi folosite pentru susținerea activităților asociației’, a spus Alexandra Zurba, vicepreședintele ASCOR – filiala Iași.

Tinerii ascoreni vor fi implicați astăzi în Pelerinajul ‘Calea Sfinților’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…