Anul 2010 a fost întâmpinat în bisericile Patriarhiei Române de preoți și credincioși prin rugăciuni de mulțumire pentru toate darurile primite de la Dumnezeu în anul ce a trecut, dar și de binecuvântare a anului ce tocmai a sosit, aflăm dintr-o retrospectivă publicată în ediția de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina.
În cuvântul rostit în noaptea dintre ani, în cadrul slujbei de Te Deum, PF Părinte Patriarh Daniel a subliniat că această rugăciune de la cumpăna dintre ani are o însemnătate deosebită. Ea nu este una de tradiție veche, dar are semnificații profunde, tradiționale.
Începând din 2000, această tradiție de a se face rugăciune noaptea – nu doar ziua, după Sfânta Liturghie – la cumpăna dintre ani este una sfântă și plină de folos duhovnicesc. Această cumpănă între o perioadă și o alta diferită de ea se sfințește prin rugăciune. „Noi ne putem ruga și mulțumi lui Dumnezeu și în timpul zilei de 1 ianuarie, dar mai plină de semnificație este rugăciunea la miezul nopții, pentru că la miezul nopții se trece de la o zi la alta; și la trecerea aceasta, la acest Paște al timpului – Paște înseamnă trecere -, noi, cei trecători , mulțumim lui Dumnezeu Cel netrecător; noi, cei ce viețuim în timp, mulțumim lui Dumnezeu Cel mai presus de timp; noi, cei ce viețuim în spațiu într-un loc anume, mulțumim lui Dumnezeu Cel mai presus de spațiu; noi, cei din lume, mulțumim lui Dumnezeu Cel Care a creat lumea, îi poartă de grijă, dar este mai presus de lume. Și această mulțumire adusă lui Dumnezeu ca recunoștință și ca recunoaștere a darurilor primite de la El are ca scop mântuirea”, a subliniat PF Daniel. De aceea fiecare an nou se numește un an „al mântuirii”. De la nașterea Mântuitorului Iisus Hristos fiecare an este un an al mântuirii și, deci, noi mulțumim lui Dumnezeu, cerem iertarea păcatelor și cerem ajutorul de la El ca să sfințim timpul vieții noastre ca timp al mântuirii.
Mântuirea nu înseamnă doar izbăvirea din dificultăți, din necazuri, din boli, ci înseamnă unirea oamenilor trecători cu Dumnezeu Cel netrecător; înseamnă eliberarea noastră din robia păcatului și intrarea în viața sfântă a lui Hristos, prin Sfântul Botez, prin Taina Pocăinței, prin rugăciune, prin fapte bune și prin împărtășirea cu Sfintele Taine și, mai ales, cu Sfânta și dumnezeiasca Euharistie: „Cu trupul lui Hristos vă-mpărtășiți și din izvorul cel fără de moarte gustați”.
În Biserică e locul mântuirii
Biserica este locul în care se mântuiesc cei condamnați la moarte din pricina păcatului, căci „plata păcatului este moartea”. Dar cine se pocăiește de păcate și primește iertarea se mântuiește. Sfântul Efrem Sirul a spus că „Biserica este locul în care se salvează, se mântuiesc cei condamnați la moarte” – moartea ca despărțire a omului de Dumnezeu prin păcat. „Noi, prin rugăciune, prin mulțumire, prin pocăință, prin împărtășirea cu Sfintele Taine și prin săvârșirea binelui, ne unim cu Hristos Împăratul Cel fără de moarte, care a biruit păcatul, a biruit iadul și a biruit moartea și ne-a unit pe noi cu Dumnezeu Tatăl și ne-a ridicat în slava și în iubirea Preasfintei Treimi prin Înviere și prin Înălțarea Sa întru slavă la ceruri”, a evidențiat Patriarhul României.
Anul mântuirii este anul în care folosim timpul dat de Dumnezeu ca un interval între darul Lui – în primul rând, darul vieții – și răspunsul omului. În timp cădem în păcate și în timp ne ridicăm. Și dacă moartea ne găsește în păcat, am pierdut mântuirea. Dacă ne găsește uniți cu Dumnezeu prin rugăciune, prin fapte bune, prin Sfintele Taine, atunci dobândim mântuirea. Sfântul Isaac Sirul citează pe Sfântul Efrem Sirul și spune: „Viața noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre și prin gândurile noastre”. Cât suntem încă în viața aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu cuvântul și cu gândul. Prin pocăință, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viața noastră, fraze din cartea vieții noastre, exprimări greșite, dar – spune Sfântul Isaac Sirul – „când s-a încheiat viața noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieții noastre și nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, și rămân așa cum ne-a găsit ceasul morții și ziua judecății”. De aceea noi cerem „sfârșit creștinesc vieții noastre” de la Domnul în fiecare Liturghie; „cealaltă vreme a vieții noastre în pace și întru pocăință să o petrecem”. Deci timpul pe care îl avem la dispoziție poate să fie timpul căderii sau timpul ridicării – totul depinde de credința și de voința noastră; poate fi timpul rodirii sau timpul risipirii darurilor primite prin nașterea după trup: sănătate, inteligență, frumusețe, bunătate, la fel, darurile primite de la Botez – „pecetea darurilor Duhului Sfânt” – le putem înmulți sau le putem risipi. Și totul depinde dacă sfințim timpul prin credință, pocăință și fapte bune sau profanăm timpul vieții noastre. Totul depinde de noi, de intensitatea rugăciunii, de intensitatea iubirii noastre față de Hristos, față de Sfânta Treime, față de toți sfinții lui Dumnezeu și față de semenii noștri.
Rugăciunea dintre ani pune în cumpănă rostul vieții noastre pe pământ
Ea nu e o simplă trecere de la o oră la alta, ci se dorește o trecere de la o stare la alta, de la o stare mai puțin bună la una mai bună. Sfântul Ioan Gură de Aur, întrebându-se despre rostul vieții noastre pământești, trecătoare, zice: „Ce folos de viața aceasta pământească, trecătoare, dacă în ea nu ne ostenim să dobândim viața veșnică netrecătoare?!” Și cea ne-trecătoare se dobândește prin rugăciune și fapte bune. Noi nu putem face fapte bune dacă Dumnezeu Cel Bun – singurul bun prin natură – nu ne dăruiește harul Său. Noi trăim din mila, din harul, din milostivirea lui Dumnezeu Care ne ajută să împlinim în viața noastră voia Lui.
Și Sfântul Vasile cel Mare este o pildă – nu e o simplă coincidență pomenirea lui la 1 ianuarie -, este o pildă de folosire a timpului mântuirii. În 9 ani, cât a fost episcop, a lucrat atât de mult, a scris atât de mult, a postit atât de mult, s-a rugat atât de mult și a apărat atât de mult credința, încât 90 de ani nu ne sunt suficienți nouă să ne ridicăm la măsura lui. Atât de intens a trăit timpul vieții creștine, ca timp al mântuirii, încât poate fi un model de sfințire a timpului, cu rugăciunea, cu fapta cea bună, cu lucrarea cea milostivă și cu lauda adusă lui Dumnezeu, a mai spus Preafericiea Sa. (Augustin P.)
Rugăciuni la început de an nou, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În întreaga Arhiepiscopie a Dunării de Jos, noul an 2010 a fost întâmpinat de preoți și credincioși în sfintele biserici, fiind înălțate rugăciuni de mulțumire pentru toate darurile primite de la Dumnezeu în anul ce a trecut, dar și de binecuvântare a anului ce tocmai a sosit.
La Catedrala arhiepiscopală din Galați, la cumpăna dintre ani, IPS Arhiepiscop Casian a săvârșit slujba Acatistului Sfântului Vasile cel Mare, urmată de lectura Evangheliei de la Luca IV, 16-22, despre împlinirea profeției lui Isaia în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și vestirea „anului bineplăcut Domnului”. Credincioșii prezenți au primit cuvânt de învățătură din partea ierarhului și au fost invitați să ia parte la tradiționala agapă de Anul Nou, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
La praznicul Tăierii împrejur a Mântuitorului și sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, chiriarhul locului, înconjurat de cler și în prezența unui mare număr de credincioși, a săvârșit, în Catedrala Dunării de Jos, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile, aducând spre închinare, pentru întâia oară, racla din argint masiv în care au fost așezate părticele din moaștele Sfântului Vasile cel Mare, primite în dar din partea IPS Dionisie, Mitropolit de Corint (Grecia).
Înalt Preasfinția Sa a vorbit cu această ocazie despre importanța marelui ierarh și ascet capadocian, care a lăsat o moștenire spirituală imensă pentru Biserica Creștină Universală, amintind faptul că anul 2009, pe care tocmai l-am încheiat, a fost închinat Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, precum și celorlalți Sfinți Capadocieni. Cu acest prilej au fost organizate și în Eparhia Dunării de Jos numeroase ma-nifestări religioase, culturale, științifice, e-ducative și pastoral-misionare, dintre care amintim procesiunea și pelerinajul la moaștele Sfântului Vasile cel Mare și veșmântul Sf. Cuv. Patapie, din perioada 16-18 martie 2009.
De asemenea, s-a amintit faptul că anul 2010 este, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, „Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești”, în Patriarhia Română.
