Teologul sintezelor și al perspectivelor

Astăzi se împlinesc doi ani de când pr. acad. Dumitru Popescu a plecat la Domnul. Amintirea ilustrului profesor este dusă mai departe de apropiații și ucenicii săi. ‘Și-a închinat viața Ortodoxiei. Este un reper de moralitate și iubire întru Hristos’, spune fiica. ‘Teologia de sinteză și perspectivă i-a fascinat pe toți cei care i-au fost ucenici’, spune unul dintre ei, pr. prof. Gheorghe Holbea. ‘Este o datorie de onoare să-i păstrăm vie memoria, să vorbim studenților noștri despre opera sa’, spune un alt ucenic, pr. prof. Ștefan Buchiu.

Activitatea părintelui Dumitru Popescu este foarte complexă. Ca profesor, a predat dogmatica ortodoxă la Institutul Teologic din București, care apoi a devenit Facultatea de Teologie Ortodoxă, și la Institutul Ecumenic și Patristic din Bari, Italia, începând cu anul 1998. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română ca director de studii în cadrul Conferinței Bisericilor Europene (KEK), cu sediul la Geneva (1980-1988). Părintele Dumitru Popescu a scris 14 lucrări și peste 100 de studii în revistele de specialitate din țară și străinătate. Ca membru al Academiei Române a reprezentat Secția de teologie a academiei în țară și străinătate.

‘Mi-e foarte greu să mă dumiresc cum un singur om a reușit să facă atât de multe lucruri’, spune fiica părintelui, Elisabeta Maria Diaconu. ‘L-am admirat și mi-am dat seama că, dacă muncești, te poți realiza în viață. Auzeam mașina de scris până noaptea târziu. Performanța nu o poți obține decât cu foarte multă muncă. După 1990, tata a fost pionier în studiul raportului dintre teologie, cultură, filosofie și știință. Pentru a scrie despre o asemenea temă trebuie să cunoști toate aceste domenii. Numai eu știu câte mii de volume sunt în casa noastră, din domenii diferite, și toate subliniate. Cum a putut un om să citească o asemenea cantitate imensă de cărți? Este un exemplu pentru mine’, mai spune fiica părintelui academician. Aceasta crede că ritmul de lucru al părintelui i s-a imprimat din timpul studiilor la Seminarul Teologic ‘Nifon Mitropolitul’ din București. ‘Disciplina de la seminar l-a ajutat foarte mult. Tot ceea ce făcea nu îl îngreuna, avea timp pentru mai multe activități, era foarte ordonat și organizat. Putea face față la foarte multe lucruri. Gândirea lui era matematică, avea un program zilnic foarte bine pus la punct. Și, totuși, mai avea timp să meargă în fiecare duminică la biserică să slujească și să predice sau să onoreze toate invitațiile din țară sau străinătate. Asta mă minunează pe mine, cum a putut să facă așa de multe!’ Deși este un mare teolog, avea aptitudini deosebite spre partea tehnică, mecanică. ‘Își repara singur autovehiculul, probabil și pentru că a studiat matematica. Cred că putea să fie și un inginer-mecanic foarte bun’, mai spune Elisabeta Maria Diaconu, care își amintește și de meticulozitatea milimetrică cu care decupa cu traforajul diferitele desene pe lemn.

‘Pentru mine, tata reprezintă un dar de la Dumnezeu, un model de moralitate, de iubire întru Hristos, de noblețe sufletească. Era un om senin, iubitor de oameni, un chip frumos, un om foarte pașnic, cald, vesel, optimist, deschis. La noi, casa era plină. De la el am învățat să fiu un om în comuniune cu oamenii, să iubesc oamenii. Mereu mă încuraja, totdeauna vedea pozitiv lucrurile, nu era un pesimist. Și-a închinat viața Ortodoxiei și Bisericii Ortodoxe Române cu devotament și cinstire’, concluzionează fiica părintelui Dumitru Popescu.

Ucenicii, profesori de dogmatică

Întâlnirea cu pr. acad. Dumitru Popescu a fost providențială, se destăinuie pr. lect. dr. Gheorghe Holbea. ‘Îmi plăceau foarte mult sintezele pe care le făcea acesta. La curs, dânsul preda o treime din timp, pentru ca restul să îl lase pentru discuții. Era un curs atrăgător și viu, uneori folosind o fină ironie, care îl făcea fascinant. Întotdeauna esențializa. De altfel, ceea ce alții spun în tomuri întregi, părintele spune în câteva pagini. Puterea aceasta de a sintetiza și de a transmite mesajul cred că este foarte importantă. Mă bucur că m-am numărat printre doctoranzii părintelui profesor. Această teologie de sinteză și perspectivă sunt convins că i-a fascinat pe toți cei care i-au fost ucenici’, spune pr. lect. dr. Gheorghe Holbea.

‘L-am avut pe părintele academician Dumitru Popescu la studiile de licență și apoi la cele de doctorat’, spune pr. prof. dr. Ștefan Buchiu. ‘Mi-am elaborat teza de doctorat ‘Întrupare și unitate’ sub conducerea dânsului. Era preocupat de hristologie, cosmologie și antropologie, pe care și eu am încercat să le tratez și despre care, prin dânsul, am înțeles că sunt esențiale pentru teologia ortodoxă. Mai târziu i-am fost asistent mulți ani la această facultate și din 1999 i-am succedat la catedră, predând până astăzi teologia dogmatică.’ Părintele decan Ștefan Buchiu consideră că este o ‘datorie de onoare să-i păstrăm vie memoria, să vorbim studenților noștri despre opera sa care merge pe linia deschisă de părintele Dumitru Stăniloae și de părintele Ioan Bria și care astăzi este strălucit expusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adică aceea a unei teologii ortodoxe deschise către lume și care știe prin componenta ei misionară să ofere răspunsuri la problemele cu care se confruntă astăzi omenirea’. Părintele profesor Buchiu susține că majoritatea profesorilor care predau teologia dogmatică în Patriarhia Română au fost ucenici ai părintelui academician, ducând mai departe stilul și dragostea pentru Biserica lui Hristos și pentru lume.

Promotor al teologiei ortodoxe române

Părintele profesor Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ din București, ne-a vorbit și despre personalitatea marcantă a părintelui Dumitru Popescu. ‘A fost cadru didactic al acestei facultăți timp de aproape patru decenii. A avut funcții administrative de prorector, pe când facultatea era Institut Teologic de grad universitar, și apoi rector în două rânduri, înainte de a pleca la Geneva, și la întoarcere, și de decan. Dânsul a condus procesul complex al reîntoarcerii sau al reîncadrării Facultății de Teologie în Universitatea din București, în primii ani de după 1990. Complexitatea a constat în plierea pe exigențele universitare, în același timp însă păstrând conținutul teologic al învățământului nostru care este stabilit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Meritul său a fost că a știut să țină facultatea sub aripa Bisericii, accentuând faptul că pregătind studenții ca viitori slujitori ai altarelor, Biserica trebuie să aibă cuvântul hotărâtor’.

Ca profesor a avut o carieră strălucită, a parcurs toate gradele didactice până la aceea de profesor și conducător de doctorat, având generații întregi de doctoranzi. ‘Deci a știut să-și facă ucenici, să-i aleagă după criterii foarte precise ca ei să poată da strălucire disciplinei pe care dânsul a ilustrat-o, teologia dogmatică și simbolică’, mai spune părintele decan. A reprezentat facultatea la numeroase conferințe, simpozioane și congrese internaționale, și nu în ultimul rând a organizat în 1996 cel de-al patrulea congres al tuturor facultăților de teologie ortodoxă din lume. ‘A fost astfel un promotor al teologiei ortodoxe române, pe de o parte în întreaga lume ortodoxă, pe de altă parte în mediile occidentale, în dialogul cu celelalte Biserici, pentru că trebuie să precizăm că a fost unul dintre profesorii cărora Biserica le-a încredințat această dificilă misiune de a dialoga cu teologii celorlalte Biserici și confesiuni creștine, și a știut să facă lucrul acesta rămânând întru totul fidel Ortodoxiei, dar pe de altă parte arătând că teologia ortodoxă este deschisă spre dialog, că poate împărtăși valorile pe care le deține, că poate oferi o cheie de interpretare, nu numai a Sfintei Scripturi pentru omul de astăzi, ci și a sfinților părinți’, explică părintele decan Buchiu.

Cât timp a activat în KEK a fost un deceniu în care teologia românească s-a afirmat în exterior de o manieră extrem de evidentă. ‘În timp ce părintele academician a activat la Geneva, în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor activa părintele prof. Ioan Bria, iar ca profesor și director adjunct al Institutului Ecumenic, tot la Geneva, activa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cele trei personalități, adăpându-se din teologia părintelui Dumitru Stăniloae, au avut geniul ca să prezinte lumii catolice și protestante ceea ce are mai autentic Biserica Ortodoxă, ducând astfel la un mare interes în lumea occidentală față de Ortodoxie’, susține părintele.

‘Nu în ultimul rând aș vrea să amintesc contribuția lui ca profesor de a deschide mediul teologic românesc dialogului cu oamenii de cultură, cu filosofii, cu oamenii de știință, care după 1990 au căutat să se apropie mai mult de teologie, să cunoască mesajul teologic al Bisericii, dar și dimensiunea misionară a Bisericii. Atunci, dânsul, alături de alți profesori renumiți pe care i-a avut facultatea noastră, a prezentat de o manieră foarte constructivă și foarte echilibrată mesajul teologiei ortodoxe care s-a dovedit a fi foarte bine primit de intelectuali. Dovada activității laborioase și de excepție o constituie și primirea mai multor titluri de doctor honoris causa de la facultăți de la noi din țară’, mai spune pr. prof. Ștefan Buchiu.

Continuator al părintelui Dumitru Stăniloae

Părintele academician Dumitru Popescu poate fi considerat un continuator al gândirii teologice și dogmatice a părintelui Dumitru Stăniloae. S-a inspirat din opera sa, l-a avut profesor la doctorat și a căutat să facă cunoscută studenților această operă extrem de complexă. A scris despre toate capitolele pe care le are dogmatica ortodoxă.

Pr. prof. Ștefan Buchiu ne-a vorbit despre ideile asupra cărora s-a aplecat în mod deosebit. A criticat o serie de reminiscențe ale teologiei scolastice care se insinuaseră și în teologia ortodoxă românească, cum ar fi cosmologia autonomă teistă de proveniență occidentală; antropologia autonomă de factură deistă, afirmând o antropologie teonomă sau teocentrică; antagonismul dintre rațiune și credință sau dintre religie și știință. A promovat cu mult patos și cu multă dăruire hristocentrismul și triadocentrismul ortodox, unitatea dintre teologie și spiritualitate și dialogul dintre teologie, cultură și știință. Pe lângă pasiunea pentru dogmatică, pe care a urmat-o toată viața, părintele academician a avut o adevărată pasiune pentru apologetică sau teologie fundamentală culminând cu tratatul ‘Apologetică rațională și duhovnicească’. Părintele a militat foarte mult, dar tot pe direcția gândirii pr. Stăniloae, și pentru o teologie a prezenței lui Dumnezeu în Biserică, în om și în cosmos.

Câștigătorii bursei care poartă numele marelui profesor

La doi ani de la trecerea la cele veșnice, pr. prof. acad. Dumitru Popescu a fost comemorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ din București prin organizarea ediției a doua a concursului ‘Bursa Preot Profesor Doctor Dumitru Popescu’. Câștigătorii ambelor ediții ne-au vorbit despre omul și teologul Dumitru Popescu pe care l-au întâlnit în paginile scrierilor sale. Ciprian Apintiliesei, câștigătorul ediției de anul trecut, a descoperit ‘un păstor de suflete interesat în mod real să găsească soluții și răspunsuri autentice pentru a ieși în întâmpinarea necesităților stringente ale creștinului contemporan. Din întreaga sa operă teologică transpare preocuparea sinceră și dăruită a creștinului autentic de a mărturisi Adevărul Bisericii sale în cadrul culturii secularizate ce confruntă lumea contemporană’. ‘Astfel, fără a face teologie de dragul erudiției sau a prețiozităților egoiste, părintele Dumitru este interesat în permanență de identificarea convergențelor dintre Revelația divină și noile cuceriri ale științei, dintre teologie și filosofie, fie ea antică sau contemporană, dintre teologie și cultură, sub varietatea aspectelor sale, sau dintre teologia răsăriteană și cea eterodoxă, călăuzit fiind continuu de aspirația sinceră de a eficientiza dialogul acestora spre o mai optimă mărturisire a lui Hristos în societate. Duhul scrierilor sale optează pentru o teologie vie, o teologie care să îl poată pregăti în mod real pe creștinul acestor timpuri spre a face față sfidărilor secularismului’, conchide tânărul student.

Primul ‘contact’ al câștigătorului de anul acesta, Nicolae Drăgușin, cu părintele Dumitru Popescu s-a întâmplat în urmă cu aproape doi ani, când a cumpărat cărțile ‘Teologie și viață’ și ‘Apologetica rațional-duhovnicească a Ortodoxiei’. ‘Părintele a depus o muncă de pionierat, întrucât oferă perspectiva Ortodoxiei în probleme de actualitate, precum noile descoperiri științifice, problemele actuale care țin de ecologie, conflicte etc. Dacă aș fi avut șansa să am aceste lecturi mai înainte, aș fi vrut să-l cunosc personal pe părintele Dumitru. Încep să înțeleg din ce în ce mai mult că este o șansă să cunoști un om după ce îi citești opera. Mă consider un ucenic prin lectură. Din ceea ce am citit, am înțeles că originalitatea înseamnă a te situa total în Tradiția Bisericii (intelectual și existențial), iar în această situare să știi să alegi răspunsurile relevante la problemele mereu schimbătoare ale prezentului’, mai spune Nicolae Drăgușin. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 10 martie 2012).

Comentarii Facebook


Știri recente