Teologia în dialog cu filosofia și știința, la Palatul Patriarhiei

În aceste zile, la Patriarhia Română are loc a III-a ediție a Simpozionului „Dialogul dintre teologie și filosofie”, cu tema „Semnificația universului și valoarea vieții umane – abordare teologică, filosofică și științifică actuală”. Comunicările invitaților au loc în Sala „Conventus” a Palatului Patriarhiei, scopul lor fiind aprofundarea dialogului dintre teologie, filosofie și știință. La prima sesiune a lucrărilor au participat, ieri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, profesori de teologie ortodoxă și filosofie de la universitățile din București și din țară, precum și alți invitați. Simpozionul este organizat de Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Culturii și Cultelor.

În deschiderea lucrărilor, părintele Sorin Șelaru, consilier patriarhal, directorul Biroului Reprezentaței Patriarhiei Române la Bruxelles, moderatorul simpozionului, a adresat un cuvânt de salut tuturor invitaților și participanților la Simpozionul „Teologie și Filozofie”, aflat la a III-a ediție.

Primul discurs intitulat „Dialogul dintre teologie, filosofie și știință – o cale necesară de a înțelege viața” a fost rostit de Părinte Patriarh Daniel, după care a urmat alocuțiunea susținută de ministrul Culturii, Theodor Paleologu. Comunicarea lui a avut ca subiect „Momentul slavofil în filosofia religioasă rusă”. Mai întâi, ministrul a explicat audienței termenii „slavofilie” și „filosofie religioasă”, ultima neconfundându-se cu filosofia religiei. Filozofia religioasă implică o participare a celui care filosofează, o inspirație religioasă care nu se găsește neapărat la filosoful religiei.

Slavofilia s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea. Slavofilismul nu este un curent permanent.

Din punctul de vedere al istoriei ideilor, acest moment s-a ivit într-un context care nu s-a mai repetat după aceea. „Putem vorbi despre slavofilie într-un sens foarte strict și valid intelectual în perioada cuprinsă între anii 1840 și sfârșitul secolului al XIX-lea.

Slavofili, în înțelesul adevărat al cuvântului, sunt: Khomiakov, Kireievski și Aksakov, reprezentanții slavofiliei pure. Cărțile de istorie vorbesc acum despre perioada naționalismului oficial în Rusia”, a spus ministrul Paleologu.

Acest moment a fost definit și de un context special politic și religios, o perioadă în care țarismul este marcat de figura lui Nicolae I, care reprezintă apogeul autocrației ruse. Sloganului francez „Liberté, Egalité, Fraternité”, Rusia i-a opus o altă lozincă „Autocrație, Ortodoxie, Naționalitate”.

Slavofilia este o critică a birocratismului religios, nu a ierarhiei, o critică a influențelor occidentale superficiale. Această viziune are o implicație politică prin faptul că este un refuz al politicului. Primii slavofili au avut un impact politic, dar acesta a fost unul al apolitismului.

Al doilea conferențiar din prima parte a simpozionului, Bogdan Tătaru Cazaban, consilier de stat în Administrația Prezidențială, a susținut prelegerea cu tema: „Cosmologie și teologie în omiliile la Hexaimeron ale Sfântului Vasile cel Mare. Perspective istorice și metodologice”.

Interpretarea Genezei făcută de un părinte trăitor în secolul al IV-lea poate părea ceva desuet pentru dialogul ideilor în perioada contemporană. Totuși, omiliile la Hexaimeron ale Sfântului Vasile cel Mare nu sunt doar o reverență pe care o facem în acest an unuia dintre cei mai mari teologi capadocieni, aniversați acest an în mod special.

Literatura patristică la Hexaimeron nu este doar o reflecție teologică asupra creației, ci ea este spațiul unei întâlniri fondatoare între filosofia antică, știința acelei vremi care merge de la cosmologie la științele naturii. Teologia creației este acest spațiu de convergență între teologie și filosofie, dar și de separație. Aici se întâlnește Revelația dumnezeiască, școlile filosofice antice și știința acelui timp.

Comentând cea de-a III-a omilie de la Hexaimeron a Sfântului Vasile, Tătaru Cazaban a scos în evidență dezbaterea pe care marele capadocian o are cu filosofia și științele vremii. Atitudinea Sfântului este una ambivalentă, în sensul că pe de o parte exprimă neîncredere în seria de opinii contradictorii ale filosofilor, pe care le denumește cu ironie „pălăvrăgeală geometrică”. Pe de altă parte, recurge la elemente construcții științifice ale vremii pentru a-și elabora viziunea sa asupra creației. Această ambivalență nu constituie originalitatea operei Sfântului Vasile, ci modul în care el se deosebește de alți părinți în folosirea argumentelor oferite de filosofie și știință.

În exegeza sa, Sfântul Vasile nu metaforizează excesiv, ci se plasează în orizontul unei interpretări literale. Se observă renunțarea la metafizică și recurgerea la fizica antică, prezentând dinamica creației ca rezultând din relațiile celor patru elemente, apă, aer, foc, pământ.

Omilia a III-a își ia un risc, al curajului de a nu prelua și integra principii neoplatoniciene, de exemplu răul ca privatio boni, ci de a construi o teologie a creației cu elemente ale științei pe care nu o creditează până la capăt. Exact în punctul în care Sfântul Vasile cel Mare pare că se leagă iremediabil de istorie, adică de cosmologia antică, el se desprinde metodologic prin precauții și deschideri fecunde pentru raporturi ulterioare dintre filosofie și teologie.

Sfântul Vasile face o distincție clară între învățătura Scripturilor și ceea ce numește curiozitățile celor care au filosofat despre cer. Certitudinilor relației îi opune de multe ori incertitudinile științei. Cunoașterea certă provine de la Dumnezeu, pe când științei umane, exercițiului rațiunii îi revine o cunoaștere.

A treia comunicare a aparținut conf. univ. dr. Adrian Lemeni, ministru-secretar de stat la Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. Tema aleasă a fost „Raționalitatea lumii și rațiunea umană exprimate în teologia părintelui Dumitru Stăniloae – punți de legătură în dialogul dintre teologie și știință.”

În cuvântul său, Adrian Lemeni a evocat personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, care rămâne un reper în teologia contemporană prin felul în care a asumat, actualizat și aprofundat dimensiunea cuprinzătoare a Tradiției patristice și eclesiale. El a dezvoltat o teologie mărturisitoare, ancorată în viața Bisericii și răspunzând nevoilor concrete și adânci ale omului și ale societății, depășind totodată orice poziție unilaterală și atitudine izolaționistă. Teologia părintelui Stăniloae este una care generează și întărește conștiința dialogului. Dar dialogul nu înseamnă eludarea identității sau monotonie, ci exprimarea identității într-o perspectivă deschisă și capabilă de asumare a alterității. „Părintele Dumitru Stăniloae întrupează prin personalitatea și teologia sa geniul de sinteză și de echilibru, capacitatea de a stabili punți de legătură între diferite tradiții a ortodoxiei românești, dar și puterea cuprinzătoare a ortodoxiei universale. Teologia părintelui Dumitru Stăniloae nu este una gratuită prin care sunt etalate informații într-un mod artificial. Ea nu este un pretext de afirmare egoistă și orgolioasă, ci o expresie a unui efort stăruitor și jertfelnic prin care s-a încercat recuperarea și valorificarea dimensiunii eclesiale a teologiei. În această perspectivă, teologia este deschisă problemelor reale ale lumii.

În condițiile în care paradigma științei contemporane oferă mutații epistemologice semnificative, prin cercetările de vârf în diferite domenii științifice, limita demersului științific fiind recunoscută și asumată, există șansa unei deschideri oneste a cunoașterii științifice către cea teologică. Una dintre responsabilitățile eclesiale ale teologiei contemporane este de a răspunde acestor deschideri oneste din partea unor savanți redutabili, realizându-se astfel cadrul dezvoltării unui dialog dintre teologie și știință, cu păstrarea și valorificarea competențelor specifice. Părintele Dumitru Stăniloae a fost interesat și foarte deschis față de noile rezultate din știință, în mod special din fizică. El a intuit că prin aceste cercetări contemporane din știință se depășește o poziție ideologizată în relația dintre teologie și știință. Relația dintre teologie și știință a fost deturnată și parazitată din cauza diferitelor tendințe ideologice”.

Lucrările au continuat în cursul după amiezii de ieri, în cadrul cărora au fost susținute mai multe prelegeri.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente