Te Deum la Catedrala Patriarhală din București la constituirea Adunării Naționale Bisericești pentru perioada 2010-2014

În prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a viitorilor membrii ai Adunării Naționale Bisericești, în această dimineață începând cu ora 9:30, la Catedrala Patriarhală din București s-a oficiat Slujba Te Dem-ului de către Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Slujba Te Deum-ului a fost precedată de Slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Începând cu ora 10:00 în Aula Magna-Patriarhul Teoctist din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB) a Bisericii Ortodoxe Române pentru perioada 2010-2014. Potrivit Statutului de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române (art. 19 și 20), Adunarea Națională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale format din membrii Sfântului Sinod și din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și doi mireni, delegați de adunările eparhiale, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate.

Pe ordinea de zi se află validarea mandatelor celor trei membri ai fiecărei eparhii, desemnarea membrilor comisiilor permanente ale Adunării Naționale Bisericești (Comisia administrativ-juridică și de validare, Comisia socială și pentru comunicații media, Comisia culturală și educațională, Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar – bunuri bisericești, Comisia pentru românii ortodocși de peste hotare) și alegerea membrilor în Consiliul Național Bisericesc.

Comentarii Facebook


Știri recente