Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a împlinit astăzi, 29 martie, 57 de ani. Momentul aniversar a fost marcat prin oficierea Liturghiei darurilor mai înainte sfințite și a unei slujbe de Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, informează Radio TRINITAS.

Preasfințitul Părinte Ioachim este originar din satul Stănița, județul Neamț. Este doctor în teologie al Institutului „Saint Serge” din Paris. A intrat în monahism la vârsta de 14 ani, la Mănăstirea Neamț. La Paris a întemeiat și o mănăstire ortodoxă, la Rosiers, unde a activat ca duhovnic și îndrumător pentru creștinii din Occident și, îndeosebi, pentru tinerii veniți la studiu în capitala Franței.

În 1998 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, iar în 2009, a devenit, tot aici, Episcop-vicar, o dată cu ridicarea Eparhiei la rangul de Arhiepiscopie.

Comentarii Facebook


Știri recente