Te Deum la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș cu prilejul unui nou an școlar

Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș au început astăzi, 13 septembrie, un nou an școlar. Evenimentul a debutat printr-o slujbă de Te Deum săvârșită, în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, de un important sobor de preoți și diaconi. Elevii Seminarului, împreună cu dascălii lor au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.

Cu această ocazie Înaltpreasfinția Sa a rostit câteva cuvinte subliniind importanța rugăciunii în viața oamenilor: „Chemând Harul lui Dumnezeu prin numele lui Iisus Hristos înseamnă că în ființa noastră trebuie să aibă loc o lucrare extraordinară, să sfințească viața noastră, toată suflare noastră, toată mișcarea inimi. Trebuie să spunem această rugăciune a inimi „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, mântuiește-mă pe mine păcătosul” când mergem la somn, când ne trezim, când lucrăm, când începem școala”.

Directorul Seminarului Teologic din Curtea de Argeș, părintele profesor Sabin Stancu, a urat, apoi, elevilor seminariști un an școlar plin de reușite. „Am trăit împreună o întreită bucurie, în primul rând bucuria rugăciunii și a cuvântului de învățătură rostit de Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în cadrul slujbei de Te Deum. Apoi este vorbă de bucuri revederii a noastre, a cadrelor didactice și a elevilor seminariști, dar și bucuria unui nou început”, a spus părintele profesor Sabin Stancu, referitor la evenimentul de astăzi.

După oficierea slujbei de Te-Deum, sub președinția Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic a avut loc o conferință în paraclisul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din incinta Centrului Eparhial, la care au participat toate cadrele didactice ale seminarului, după cum ne informează Radio TRINITAS. Scopul întâlnirii a fost acela de a se prezenta un program privind buna desfășurare a noului an școlar. În prezent Seminarul Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș are 111 elevi care activează în cinci clase cu două profile principale: pastoral și patrimoniu cultural.

Comentarii Facebook


Știri recente