Te Deum cu prilejul sărbătoririi a 130 de ani de învățământ militar de geniu, la Râmnicu Vâlcea

La Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CRBN „Panait Donici” din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a desfășurat astăzi, 2 aprilie 2011, de la ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă organizată cu prilejul sărbătoririi a 130 de ani de învățământ militar de geniu. Cu această ocazie, Drapelul de luptă al unității a fost decorat cu Emblema de Onoare a Forțelor Terestre și au fost prezentate expoziții de tehnică și exerciții demonstrative.

La manifestare a fost prezent și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a oficiat în deschiderea programului o slujbă de Te Deum împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează arhiram.ro. După slujba religioasă Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

Prin activitățile desfășurate în cadrul programului ceremoniei au fost făcute cunoscute istoria și tradițiile instituției de învățământ a armatei de geniu, dar și preocupările actuale ale membrilor centrului militar cu privire la dezvoltarea procesului educațional militar de profil.

La eveniment au participat, alături de personalul centrului, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai autorităților publice locale și centrale, precum și cadre militare în rezervă și în retragere și elevi ai unităților de învățământ din municipiu.

Centrul de Instruire pentru Geniu „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea

Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CRBN „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, a fost înființat la 7 aprilie 1881 prin Înaltul Decret Regal nr. 996 semnat de Regele Carol I, cu titlul de Școala Specială de Artilerie și Geniu. Este singurul centru de instruire pentru geniu din țară și atrage anual sute de voluntari din toate colțurile țării, care vor să urmeze cariera militară. Militarii EOD sunt cei care controlează și neutralizează mecanismele explozive în zonele de conflict.

Comentarii Facebook


Știri recente