Târosirea noii biserici din Sânnicolaul de Beiuș

În Duminica a treia după Rusalii, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie 2012, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în mijlocul preoților și credincioșilor din cadrul Protopopiatului Tinca.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa va oficia slujba de târnosire a noii biserici cu hramurile „Înălțarea Domnului”, „Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei” și „Sfântul Ioan Botezătorul” din parohia Sânnicolaul de Beiuș, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Adrian Florin Baicu va fi distins cu rangul de iconom, pentru întreaga lucrare pastoral-misionară desfășurată în parohie, cât și pentru strădaniile depuse în vederea ridicării și înfrumusețării lăcașului de cult, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

Între anii 1998 – 2012 prin purtarea de grijă a părintelui paroh, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului și Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia și jertfelnicia bunilor credincioși, a fost zidit noul lăcaș, fiind împodobit cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe, iar curtea bisericii a fost pavată și împrejmuită cu gard.

Comentarii Facebook


Știri recente