În Duminica a 8-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a târnosit biserica monument istoric din filia Măgura, Parohia Poiana Blenchii, Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit apoi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, fiind prezenți, alături de cei doar cinci credincioși care mai locuiesc în sat, și un mare număr de credincioși din satele învecinate.
Ziua de 7 august 2011, a fost pentru credincioșii filiei Măgura o zi însemnată, Preasfințitul Părinte Petroniu încununând, prin slujba de târnosire a bisericii, lucrările efectuate aici în ultimul timp, sub păstorirea Preacucernicului Părinte Andrei Constatin Coste. Amintim unele din aceste lucrări: s-a padimentat biserica, s-au refăcut și schimbat piesele de lemn degradate, s-a refăcut bolta, s-a îndreptat Sfânta Masă, s-au confecționat tetrapoade pentru icoane etc. – la interior, iar la exterior s-a turnat fundație de beton armat până la nivelul solului pentru toată biserica, s-a făcut soclu din piatră zidită, s-au înlocuit tălpile și grinzile degradate din pereți, s-a schimbat structura de lemn pentru acoperiș și turn, s-a înlocuit șindrila, s-a refăcut tâmplăria de lemn degradată de la structura turnului, s-a montat paratrăsnet, etc. Valoarea lucrărilor este de 400.000 lei.
Preasfințitul Părinte Petroniu l-a hirotesit, cu aceastaă ocazie, pe părintele paroh Andrei-Constantin Coste întru iconom, cu drept de a purta brâu roșu.
Istoricul filiei Măgura
Satul face parte din comuna Poiana Blenchii și este situat pe un deal între Poiana Blenchii și Gâlgău, spre nord-vest, la o distanță de 3 km de comuna de reședință. Întemeierea bisericii se pierde și ea, în negura veacurilor trecute, odată cu întemeierea satului. Tradiția satului spune că și satul și biserica au fost la început în „Măgurice”. Acolo se găsesc și acum niște pietre mari despre care se spune că au fost temelia bisericii. Tradiția spune că, din „Măgurice”, biserica a fost mutată pe „Poduri”(„Măgura mică”), iar de acolo a fost adusă pe locul actual. Este vorba de aceeași biserică existentă și astăzi, construită din bârne groase de stejar, la colțuri încheiată măiestrit în „coadă de rândunică”. Această biserică este mică, de 10 m lungime și 6 m lățime, cu numai două uși la altar. Ușa împărătească este sculptată în lemn, în figuri de ciorchin de struguri – simbol al vinului din care se face Sfânta Împărtășanie „Sângele Domnului”. La fel, în jurul ușii de la intrarea în biserică există sculpturi în figuri geometrice. Ușa de intrare în biserică este făcută din stejar masiv, cioplită numai din bardă și se închide după vechiul sistem, cu cheie și închizătoare de lemn. În ușa de la biserică se pot vedea trei lovituri de secure, despre care, tradiția satului spune că, pe vremea unei năvăliri tătare, toți locuitorii s-au ascuns și s-au închis în biserică. Tătarii, aflându-i acolo, au lovit de trei ori cu securea în ușă, și au mers mai departe. Acele lovituri se văd și astăzi și sunt foarte bine deslușite. Pe o bârnă din dreapta intrării în biserică este încrustată o inscripție cu litere chirilice, de mână, care acum, fiind tocită de vremi, nu se poate descifra. Se poate însă desluși bine anul 1707. Se spune că acesta ar fi anul când biserica a fost dusă pe locul actual. Biserica a fost zugrăvită în anul 1826 de către zugravul Petre Bode din Vima. Pictura este aplicată pe lemn, iar printre bârne, este lipită pânză de in și cânepă. Pictura este făcută și aranjată după toată rânduiala Bisericii Ortodoxe. Este acoperită cu șindrilă, așa cum a fost de la început. La 1826, când a fost pictată, probabil că a fost acoperită din nou, iar la 1878 a fost iarăși acoperită cu șindrilă. Pe o scândură din turnul bisericii a rămas scris de atunci „la 1878 a fost acoperită a doua oară”. Din cauză că nu a fost niciodată acoperită la timp, ci la intervale prea mari, a plouat în biserică și s-a deteriorat pictura, în special pe boltă, unde au putrezit și scândurile, care au trebuit înlocuite. În altar s-a păstrat pictura foarte bine. La 1968, la străduința preotului Gheorghe Munteanu, s-a reușit să se repare din nou biserica.
Ca toate satele românești din Transilvania, Măgura, de la început, a fost de religie ortodoxă română și, o dovadă grăitoare în acest sens, este faptul că, în această biserică, s-au păstrat cărți de cult vechi, din secolul al XVIII-lea, tipărite în Ardeal, Moldova și Țara Românească. Unirea cu Roma de la 1700 n-a avut accepțiune.
Cel mai vechi preot despre care se găsesc documente a fost Roman Teodor, după 1800. Acestuia i se păstrează singhelia de hirotonie, datată la 2 ianuarie 1801, în Arad, scrisă cu literele chirilice, de mână, pe hârtie pergament de un caligraf special și semnată de Episcopul Pavel Avacimovici, care atunci administra și Episcopia Sibiului, care era vacantă. Urmașul preotului Roman Teodor a fost fiul sau fratele său Roman Tănasie, care, la 1826, pictează biserica pe cheltuiala sa. Lui i-au urmat: Roman Iosif, Avram Tecar, Ghiran Grigore, Nemeș Anton, Filipan Valer, Filipan Emil, Ioan Mureșan, Gheorghe Munteanu, Mircea Both, Marius Sturz și Ciprian Câmpean.
