Taina Sfântului Maslu – o Taină a trupului

Taina Sfântului Maslu reprezintă, așa cum afirma Paul Evdokimov, ‘o Taină a trupului’. Adresată în special persoanei umane aflate într-o suferință provocată de boli fizice, Taina Sfântului Maslu aduce totodată și o vindecare sufletească profundă. În zilele noastre se cunosc puține amănunte cu privire la această slujbă liturgică, în special pentru că în anumite regiuni ortodoxe din Răsărit ea se petrece extrem de rar, și de regulă în cadrul familial restrâns al creștinului bolnav căruia i se adresează.

Vechiul Testament vorbește despre o ungere efectuată cu ulei în șase circumstanțe diferite. Ambroise Verheul precizează în ordine următoarele situații: încoronarea unui rege, numirea unui preot sau a unui profet, sfințirea obiectelor utilizate în cult, tratarea rănilor și vindecarea unei persoane bolnave. Cu privire la ultima situație, Verheul afirmă că acest tip de ungere era destul de des utilizat de rabinii iudaici din vremea Mântuitorului. În Mishna și în Talmud se găsesc precizări legate fie de utilizarea ungerii cu ulei în ziua sabatului (care era permisă în detrimentul celei cu vin sau oțet), fie de compoziția compresei care putea fi aplicată pe zona dureroasă a persoanei bolnave. În tratatul Berakhot din Talmud se precizează următoarele: ‘Se permite să se facă șîntr-o zi de sabatț o compresă pentru o persoană (bolnavă) cu vin și ulei parfumat amestecate cu apă’ (Talmud, Berakhot, I, 2 apud Ambroise Verheul, ‘The Paschal Character of the Sacrament of the Sick’, în: Temple of the Holy Spirit: Sickness and Death of the Christian in the Liturgy, translated by Matthew J. O’Connell, Pueblo Publishing Company, New York, 1983, p. 250). Dacă în lumea iudaică a Vechiului Testament, și în lumea greacă în general, ungerea cu ulei era considerată drept un remediu pur natural în anumite cazuri de boală, odată cu Noul Testament lucrurile cunosc o schimbare profundă. Uleiul capătă nu doar o semnificație vindecătoare intrinsecă, ci devine materia principală a unei Taine axate pe vindecarea omului ca întreg, dar în special a trupului lovit de boală a acestuia: Sfântul Maslu. Astfel, în Evanghelia după Marcu, la capitolul 6, versetele 12-13 citim: ‘Și ieșind, Apostolii propovăduiau să se pocăiască. Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau’. Pasajul acesta pare a face o conexiune care va fi amintită adesea în cursul istoriei creștine, și anume aceea dintre Taina Maslului și slujbele de exorcizare, dar ne oferă și o legătură cu iertarea păcatelor. Până în prezent, în majoritatea mănăstirilor și bisericilor de parohie unde se efectuează o slujbă de exorcizare a unei persoane posedate, aceasta este integrată de obicei sau urmează după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu. De asemenea, persoana bolnavă este sfătuită să se spovedească înainte de primirea Tainei, urmând să primească Împărtășania după ce i-a fost administrată Taina. Însă pasajul cel mai consistent cu privire la Taina Sfântului Maslu din Noul Testament apare în Epistola Sfântului Apostol Iacov, care precizează următoarele: ‘Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului’ (Iacov 5, 14-16).

Importanța textului din Epistola Sfântului Iacov

Textul biblic de mai sus este cel mai citat și mai comentat ori de câte ori un Sfânt Părinte dorea să ofere mai multe detalii cu privire la istoricul, conținutul sau scopul Tainei. De aceea, ne vom opri puțin asupra sa pentru a observa de ce este atât de semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară a Tainei. Sfântul Apostol Iacov recomandă persoanei bolnave să cheme preoții Bisericii. În cursul istoriei, acest plural a căpătat conotații absolute, deoarece Taina Maslului este singura dintre toate cele șapte care nu poate fi efectuată de un singur slujitor. În toate scrierile patristice, această regulă este reamintită de fiecare dată. Se consideră, așadar, că Sfântul Apostol Iacov nu a pus la întâmplare acel plural. Care ar fi conotația acestui aspect? În primul rând faptul că, în esență, Taina Maslului încearcă să adune comunitatea în jurul persoanei bolnave, astfel încât aceasta din urmă să poată fi reintegrată atât trupește, cât și duhovnicește. În istoria Bisericii, una dintre ideile permanente a fost aceea că boala nu este deloc o realitate necesară și normală. Boala este o urmare a căderii inițiale a omului în păcat. Este adevărat că nu toate bolile prezente au drept cauză păcatul personal, dar unele dintre ele au această cauză. De aceea, se cere să vină mai mulți preoți, acordându-se astfel Tainei și un caracter de iertare, de împăcare cu comunitatea Bisericii, ai cărei reprezentanți principali sunt preoții. Vindecarea, dacă urmează Tainei, se datorează comunității, nu capacității extraordinare a unui singur preot. Poate că este și aceasta o explicație a numărului multiplu de preoți care trebuie să fie prezenți la săvârșirea Tainei.

Iertarea păcatelor prin Sfântul Maslu

Un al doilea aspect al Tainei Maslului subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în rugăciunea preoților pentru persoana bolnavă și ungerea ei cu untdelemn. Această ungere, care este efectuată de șapte ori în cursul Tainei, are o legătură interesantă cu Taina Mirungerii. Deși Epistola Sfântului Apostol Iacov nu stabilește nici o legătură în acest sens, istoria liturgică a Bisericii cuprinde asemănări interesante între rugăciunea pentru sfințirea untdelemnului în vederea ungerii prebaptismale (care se administrează înaintea afundării întreite din Taina Botezului), rugăciunea Sfințirii Sfântului și Marelui Mir și a untdelemnului de la Taina Sfântului Maslu. Într-un fel, Taina Maslului îi reamintește persoanei bolnave de făgăduința vieții curate făcută la Botez și care din cauza propriei slăbiciuni a fost încălcată. Desigur, aceasta nu înseamnă că Taina Maslului este menită să descurajeze într-un fel sau altul persoana bolnavă, ci doar să trezească în ea dorința de pocăință, de schimbare a vieții. De aceea, adesea, Taina Maslului este precedată de Taina Pocăinței și este urmată de împărtășirea cu Sfintele Taine. Al treilea aspect important al Tainei Sfântului Maslu subliniat de Epistola Sfântului Apostol Iacov constă în precizarea scopului său îndoit în formă, dar unic în esență: vindecarea trupească și sufletească, adică a omului ca întreg. Părintele Stăniloae afirmă, de exemplu, că Taina Sfântului Maslu nu este îndreptată exclusiv spre vindecarea trupească, ci și spre ștergerea acelor păcate de care nu ne mai aducem aminte, precum și a rădăcinilor pe care patimile le-au creat în noi prin efectuarea unor acte păcătoase pe o perioadă îndelungată de timp (pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, București, 2004, p. 174).

Untdelemnul – materia Tainei

Am precizat în debutul acestui material care erau scopurile ungerii cu untdelemn în perioada Vechiului Testament. O parte dintre acestea se regăsesc și în cadrul diverselor slujbe ale Bisericii, uneori sub forma unor denumiri interesante (untdelemn împărătesc), alteori sub forma unor reale scopuri practice (așa cum este vindecarea în cadrul Tainei Maslului). Pentru a putea detalia de ce untdelemnul este materia principală utilizată în cadrul Tainei Maslului nu avem nevoie de o analiză prea profundă. Untdelemnul era utilizat încă din Antichitate pentru a vindeca diverse boli sau pentru a ameliora rănile căpătate în muncile câmpului sau în războaie. De altfel, majoritatea protestanților consideră până astăzi că Taina Maslului este o simplă formă dezvoltată a actului practic de ungere cu untdelemn în cazul unei boli, fără a oferi cu adevărat și o ușurare sufletească și fără a crea posibilitatea întâlnirii între Dumnezeu și om. Desigur, această opinie este eronată din punct de vedere ortodox, însă la baza ei stă atitudinea protestantă cu privire la textul cuprins în Epistola Sfântului Apostol Iacov. Luther a fost cel dintâi care a criticat această epistolă și a exclus-o din propriul ‘canon’ biblic, deoarece cuprindea o idee esențială care contrazicea conceptul său de sola fide, și anume că, pentru a dobândi mântuirea, mai avem nevoie și de fapte. Așadar, istoria protestantă ulterioară s-a putut debarasa cu ușurință și de Taina Maslului totodată, deoarece cel mai important text scripturistic pe care îl avea aceasta la bază se găsea tocmai în această epistolă. Nu este de mirare că protestanții au respins apoi și mărturiile patristice bazate și ele tocmai pe acest text esențial. În Ortodoxie însă, materia Tainei nu a fost niciodată un simplu remediu pământesc. Nu măslinele sunt cele care fac uleiul bun pentru vindecare, ci harul lui Dumnezeu. Acest fapt poate fi observat și din rugăciunea de sfințire a untdelemnului: ‘Doamne, Care cu mila și cu îndurările Tale tămăduiești zdrobirile sufletelor și ale trupurilor noastre, Însuți, Stăpâne, sfințește untdelemnul acesta (în acest moment al citirii rugăciunii acesteia, toți preoții binecuvântează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire și spre izbăvirea de toată patima și întinăciunea și de toată răutatea. Ca și întru aceasta să se preaslăvească Preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin’ (Molitfelnic, EIBMBOR, București, 2002, pp. 136-137). Această rugăciune frumoasă, creată de-a lungul secolelor, își are un corespondent încă din timpul Sfântului Atanasie cel Mare. Unul dintre cunoscuții săi, Serapion de Thmuis, este primul autor al unei Molitfelnic, adică al unei colecții de rugăciuni și rânduieli liturgice. Desigur, timpul a trecut, iar această colecție a devenit doar o simplă piesă de muzeu pentru liturgiști. Însă, prin străduința părintelui Ioan I. Ică jr., conținutul acestui prim Molitfelnic a fost tradus în limba română pentru prima dată în anul 2008. Aici există două rugăciuni care prezintă accente asemănătoare cu cea cuprinsă în cadrul slujbei Sfântului Maslu. Iată textul primei rugăciuni, care este extrem de importantă pentru subiectul legat de Taina Sfântului Maslu: ‘Te chemăm pe Tine, Cel ce ai toată puterea și stăpânirea, Mântuitorul tuturor oamenilor, Tatăl Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și ne rugăm să trimiți din ceruri peste acest untdelemn o putere tămăduitoare, ca să fie pentru cei ce se ung sau gustă din aceste făpturi ale Tale spre depărtarea a toată boala și neputința, spre antidot al oricărui demon, spre izgonirea oricărui duh necurat, spre alungarea oricărei fierbințeli și tremur și a oricărei neputințe, spre har bun și iertarea păcatelor, spre leac al vieții și mântuirii, spre sănătatea și întregirea sufletului, trupului și duhului, spre înzdrăvenire desăvârșită. Să se teamă, Stăpâne, orice lucrare satanică, orice demon, orice sfat al celui potrivnic, orice lovitură (…) de Numele Tău sfânt pe care l-am chemat acum, și de numele Unuia-Născut, și să se depărteze de la cele dinlăuntru și din afara robilor Tăi aceștia ca să se slăvească numele lui Iisus Hristos, Care S-a răstignit pentru noi și a Înviat, și a luat asupra Lui bolile și neputințele noastre și va veni să judece viii și morții. Că prin El Ți se cuvine slava și puterea în Duhul Sfânt în toți vecii vecilor. Amin’ (Canonul Ortodoxiei, vol. I, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, 2008, p. 866). Așadar, putem spune în mod clar că Taina Maslului avea o structură organizată încă din timpul secolului al IV-lea, deși aceasta era una destul de scurtă. Fiecare Sfântă Taină a fost așa la început, modificările intervenind în timp și lungind treptat durata serviciului liturgic.

Caracteristica pastorală a Maslului

În afara importanței sale practice de vindecare, Maslul are în mod clar o componentă de pastorație. Preotul se poate apropia extrem de mult de persoana bolnavă și o poate îndruma din multe puncte de vedere pe calea mântuirii. Desigur, această ocazie nu trebuie să fie, de asemenea, una de realizare a diverselor practici neconforme cu Taina (precum deschiderea Evangheliei pentru a se ghici dacă bolnavul va supraviețui sau nu; utilizarea untdelemnului rămas de la Taină pentru a sfinți diverse obiecte aparținând persoanei bolnave – haine, amulete. Pentru o detaliere în acest sens, inclusiv a componentei pastorale, este potrivit să se citească studiul părintelui Vasile Răducă ‘Taina Sfântului Maslu în viața creștinului’, BOR, nr. 7-10, 1989, pp. 175-190). Însă, mai presus de toate, bolnavul trebuie să simtă reintegrarea sa în comunitate. Nu trebuie să uităm că orice vindecare vine, în primul rând, prin intermediul unei familii iubitoare, iar familia iubitoare a unui creștin este întotdeauna Biserica…

Diferențele dintre Apus și Răsărit în privința scopului Sfântului Maslu

Separarea teritorială între Apus și Răsărit a condus în timp și la diferențe majore cu privire la Sfintele Taine. În timpul perioadei scolastice, și în special între secolele X-XII, Taina Sfântului Maslu a căpătat o altă conotație în Apusul Europei. Practic, ea a fost asociată în întregime cu momentul morții, fiind considerată drept pecetluirea finală înainte de trecerea creștinului la cele veșnice. Denumirea ei a devenit astfel cea de extrema unctio, ungerea finală. Acest fapt s-a petrecut datorită ideii că orice Taină are un efect îndreptat exclusiv asupra sufletului. Scolasticii considerau că trupul uman este doar un instrument al sufletului și că orice efect benefic al unei Taine nu poate avea loc decât asupra părții celei mai importante a omului. Spiritualizarea excesivă, această transformare a omului într-un fel de înger încarcerat în trup, a condus la ideea că Taina Maslului nu promite decât o iertare a păcatelor pentru ca omul să poată fi primit în mod eficient în Rai. Conciliul Vatican II a condus la o schimbare în acest sens, iar Taina a început să fie administrată și persoanelor care nu se află doar în situația de moarte iminentă, dar a rămas o Taină adresată doar celor bătrâni și bolnavi care se simt aproape de sfârșit. Cu alte cuvinte, modificarea a fost mai mult formală, și nu de fond. În Ortodoxie însă, orice persoană poate primi Taina Maslului, indiferent de vârstă sau de gravitatea bolii. (Articol realizat de Adrian Agachi și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 8 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente