Taina Sfântului Maslu în Parohia Tătărani din Protoieria Ploiești

Un sobor de preoți, alături de Părintele Protoiereu Mușat Ștefan, a săvârșit duminică, 12 august 2012, Taina Sfântului Maslu pentru mulțimea de credincioși adunați în biserica Parohiei ‘Tătărani’ din Protoieria Ploiești, a precizat Părintele Protopop Ștefan Mușat.

După săvârșirea Sfintei Taine, Părintele Protoiereu a rostit un cuvânt de învățătură arătând importanța Sfântului Maslu, precum și grija pe care trebuie să o poarte credinciosul pentru sufletul său, prin participarea activă la viața bisericii.

Totodată, Părintele Protopop a adresat cuvânt de laudă Părintelui Paroh Cristian Prusan și Părintelui Nica Marius, preot coslujitor, dar și tuturor credincioșilor care au contribuit la înălțarea sfintei biserici și a întregului Complex social-filantropic-medical.

De la sfânta biserică, preoți și credincioși, în procesiune s-au deplasat la Centrul social-filantropic-medical unde a fost sfințită Farmacia parohială. În data de 29 ianuarie 2012, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit Cabinetul medical din cadrul Centrului social-filantropic ‘Sf. M. Mc. Mina’.

Comentarii Facebook


Știri recente