Taina Sfântului Maslu în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Reșița

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 2 decembrie, Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Reșița. La slujbă au participat autorități locale, precum și un număr impresionant de credincioși, după cum informează „Ziarul Lumina”.

„Suntem într-un an dedicat Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor, de aceea se cuvenea ca nu numai în spitale și așezăminte sociale să săvârșim Taina Sfântului Maslu, ci și în parohiile din orașele noastre, mai ales din Reșița și Caransebeș, și bineînțeles împreună la Taina Sfântului Maslu să ne rugăm și pentru cei care nu au putut veni ca să fie împreună cu noi și ne referim aici la cei bolnavi, la cei pe care i-am pomenit și care sunt răstigniți pe patul de suferință”, a arătat chiriarhul în cuvântul său.

„Prezența Preasfințitului Părinte Lucian, la o seară duhovnicească, la Taina Sfântului Maslu, a constituit pentru noi toți, cler și credincioși deopotrivă, un imbold pentru a ne întări duhovnicește. Avem nevoie de acest lucru pentru a putea parcurge după cuviință sfântul post, perioadă în care fiecare dintre noi suntem chemați la a ne îmbunătăți duhovnicește pentru a-L primi așa cum se cuvine pe Pruncul Iisus Hristos, Cel care se va naște în ieslea Betleemului și în ieslea sufletelor noastre”, a mărturisit pr. protopop Cătălin Mirișan.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” este așezată într-o zonă defavorizată a cartierului reșițean Govândari și a început a se construi în anul 2006. În luna octombrie a anul 2011 a fost binecuvântată de Preafințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului. La final, toți cei prezenți au primit din partea Episcopului Caransebeșului iconițe cu Maica Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente