Taina Maslului pentru cei aflați sub canon

Sursele latine din primul mileniu care prezintă amănunte legate de Taina Sfântului Maslu sunt la fel de importante precum cele răsăritene. Afirmăm acest lucru pentru că moștenirea creștină comună a primului mileniu nu poate fi separată, așa cum a fost cazul după evenimentele care au culminat cu cruciada a IV-a care a condus la cucerirea Constantinopolului și răcirea definitivă a relațiilor dintre Răsăritul Ortodox și Apusul Catolic.

Una dintre aceste surse de maximă importanță pentru Taina Maslului este reprezentată de scrisoarea papei Inocențiu I către episcopul Decentius de Eugubium.

O scrisoare importantă

Episcopul Decentius îi adresase în prealabil papei Inocențiu I două întrebări. Prima dintre acestea era dacă un creștin care se afla sub canon putea primi ungerea cu acest untdelemn sfințit, iar cea de-a doua era dacă un episcop poate sfinți untdelemnul și îl poate administra credincioșilor sau dacă nu cumva aceasta este sarcina exclusivă a preotului. Papa Inocențiu I i-a trimis un răspuns destul de detaliat pe data de 19 martie 416. ‘Nu există nici o îndoială că pasajul șdin Epistola Sfântului Apostol Iacov, n.n.ț trebuie înțeles ca referindu-se la bolnavii credincioși, deoarece numai ei au dreptul de a fi unși cu untdelemnul sfânt, care, fiind sfințit de episcop, nu este oferit doar preoților, ci și tuturor creștinilor spre a fi utilizat ca ungere atunci când ei suferă de o boală sau vreo altă persoană a casei lor. Însă considerăm a doua întrebare ca fiind inutilă, deoarece este cât se poate de clar că nu există nici o îndoială că episcopii pot efectua sfințirea untdelemnului, de vreme ce aceasta este permisă preoților. Mențiunea preoților de către Sfântul Apostol Iacov a fost efectuată deoarece episcopii, fiind împiedicați de alte probleme, nu pot vizita toți bolnavii. Însă fie că un episcop are timp să facă acest lucru sau alege o persoană în particular pe care să o viziteze, de vreme ce are posibilitatea de a sfinți untdelemnul, nu trebuie să ezite să ofere binecuvântarea sa persoanei bolnave și să o ungă pe aceasta cu untdelemn sfințit. Însă acest untdelemn nu trebuie turnat asupra celor care sunt sub canon, deoarece este o Taină. Cum poți acorda o Taină celor cărora alte Taine le sunt refuzate?’ (Ep. XXV ad Decentium, VIII, P.L., vol. 20, col. 560-561). Vom analiza în continuare fiecare parte importantă a acestui fragment de scrisoare.

Era Maslul interzis celor aflați sub canon?

O primă întrebare pe care ne-o putem adresa după lecturarea începutului și finalului din fragmentul citat anterior este dacă untdelemnul de la Maslu putea fi oferit, de asemenea, creștinilor aflați sub canon, care nu puteau primi Sfânta Împărtășanie. Papa Inocențiu I insistă aproape nepermis de mult asupra acestui subiect. Însă nu trebuie să ne grăbim cu concluziile și să considerăm că Biserica ignora pur și simplu bolnavii care fuseseră îndepărtați pentru diverse păcate săvârșite de la primirea ungerii cu untdelemn sfințit. Observăm că papa Inocențiu I se arată surprins de posibilitatea ca această Taină să fie administrată creștinilor care erau sub canon, însă numai din motivul că lor le erau refuzate toate celelalte Taine. Să ne gândim puțin la această afirmație. Botezul și Mirungerea sunt Taine care se administrează o singură dată. Hirotonia se poate administra de trei ori (diacon, preot, episcop), dar niciodată de două ori pentru aceeași treaptă. Un creștin se poate căsători până la trei ori cu binecuvântarea Bisericii, dar numai prima cununie este Sfântă Taină. Un creștin aflat sub canon avea deja Botezul și Mirungerea, care sunt oricum irepetabile. Dacă se afla sub un canon mare, aceasta implica și faptul că fie fusese caterisit din slujirea sa diaconească, preoțească sau episcopală, fie nu mai avea dreptul de a fi hirotonit. Însă, deși faptul că se afla sub canon nu însemna că nu mai putea să se recăsătorească, în perioada respectivă, și în special în Apus, divorțul era strict interzis și pedepsit canonic sever, precum se întâmplă și în zilele noastre (în special în regiunile italiene). De asemenea, Taina Pocăinței era administrată în mod public și, de regulă, doar pentru păcate mari, precum adulterul, uciderea sau apostazia. Așadar, existau și creștini care se spovedeau extrem de rar. Însă, de vreme ce persoana primise un canon, ea trecuse deja prin această Taină și, în afara unei abateri grave, nu mai urma să o primească prea curând. Împărtășania îi era interzisă deja prin natura canonului primit (în primele veacuri era una dintre puținele ‘pedepse’ puse de Sfinții Părinți pentru toate păcatele – abia mai târziu întâlnim și mențiuni precum numărul de metanii sau un post mai aspru. Pentru o comparație vezi canoanele Sfântului Vasile cel Mare și cele ale Sfântului Ioan Postitorul). Așadar, de vreme ce creștinul care se afla sub canon, nu mai avea acces la nici o Taină a Bisericii, i se mai putea administra Maslul sau nu? Considerăm că, în cazurile ceva mai serioase, această regulă nu s-a păstrat în literă. De asemenea, nu există nici o mărturie că Biserica Apuseană a restricționat administrarea Tainei doar pentru bolnavii credincioși. Această mărturie a papei Inocențiu I însă stabilește foarte clar că un creștin exclus de la comuniune avea o situație extrem de dificilă cel puțin în primele secole. Din fericire, această situație a fost reglementată odată cu dispariția administrării ‘în public’ a Tainei Pocăinței și a separării creștinilor în diverse grupuri aflate fie în afara lăcașului de cult, sau în pronaos, și care se aflau oarecum sub o privire dezaprobatoare a celor care nu păcătuiseră.

Taina Maslului și ‘preoții Bisericii’

Episcopul Decentius ne demonstrează însă că lipsa educației din primele veacuri afecta și Biserica în egală măsură, nu doar instituțiile statului. El s-a dovedit incapabil să treacă dincolo de litera epistolelor apostolice. Astfel, în dioceza sa, probabil că încredințase slujirea acestei Taine exclusiv preoților, deoarece doar ei erau menționați în Epistola Sfântului Apostol Iacov. Papa Inocențiu I îl admonestează pentru această naivitate și îi explică riguros că episcopul poate efectua tot ceea ce unui preot îi este permis din punct de vedere liturgic. În practică, un episcop poate efectua și slujbe care preotului îi sunt interzise (Taina Hirotoniei, Sfințirea Sfântului și Marelui Mir sau sfințirea unei noi biserici etc.). De asemenea, papa Inocențiu I nu uită să sublinieze că, deși un episcop poate fi constrâns datorită slujirilor multiple să încredințeze grija față de cei bolnavi preoților și diaconilor, acest fapt nu înseamnă că este degrevat total de ea. Dacă alege să efectueze totuși o vizită unui bolnav, el trebuie să administreze totodată această Taină, adică să sfințească untdelemnul și să ungă persoana în cauză cu el, oferindu-i totodată binecuvântarea sa. Așadar, rolul pastoral al episcopului este subliniat cu tărie de papa Inocențiu I, care pare destul de aspru cu privire la opinia că grija bolnavilor trebuie încredințată exclusiv altor clerici în afara episcopului. În materialul următor vom analiza câteva fragmente din comentariul frumos al episcopului apusean Beda Venerabilul asupra Epistolei Sfântului Apostol Iacov. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 22 martie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente