Taina iubirii divine răstignite de lumea păcatului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Sfânta și Marea Vineri (Denia de Joi seara) – Taina iubirii divine răstignite de lumea păcatului – din lucrarea Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului, apărută la Editura Basilica, București, 2010:

„Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, slavă Ție, Doamne”

Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor și Mântuitoarelor și Înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. (Sinaxar, Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi, Triod, p. 613)

Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii” care vorbesc de Pătimirile Domnului), Ceasurile împărătești (de vineri dimineața), Vecernia (în timpul căreia se face și „Punerea în mormânt” sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) și Pavecernița.

Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutățile lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor și lepădarea lui Petru, răutatea și viclenia mai-marilor cărturarilor și fariseilor, lașitatea și nedreptatea lui Ponțiu Pilat, violența soldaților, rătăcirea și nerecunoștința mulțimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit și nepăsarea sau indiferența multora cărora Iisus le-a făcut mult bine. Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste și a morții.

Pe de altă parte, slujbele din Sfânta și Marea Vineri inspirate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tâlcuiesc în stare de rugăciune și doxologie, arată îndelung-răbdarea și bunătatea Domnului Iisus Hristos față de toți oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferințele chinurilor și decât durerile morții pricinuite de oameni.

Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este „Sfântul lui Israel”, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus fecioarei Maria: „Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35); mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămâne împlinitor al voinței lui Dumnezeu, „ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce„, (Filipeni 2, 8). Atunci, la miezul zilei, în mijlocul Raiului și în ziua a șasea, când a fost făcut omul, Adam și-a întins mâinile neascultării spre pomul oprit și s-a despărțit de Dumnezeu. Acum Iisus, Adam Cel Nou, Și-a întins mâinile pe lemnul Crucii, în miezul zilei și în „mijlocul pământului”, în ziua a șasea (vineri), pentru a arăta ascultare față de Dumnezeu până la moarte, vindecând pe om de neascultare și mântuindu-l de despărțirea lui de Dumnezeu-Izvorul vieții. A fost răstignit în afara cetății, într-o grădină, pentru că și Adam cel vechi a călcat porunca înfrânării sau a postului în grădina Raiului (Vezi Sinaxarul zilei, Triod, p. 615. Aceste idei provin de la Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, E.I.B.M.B.O.R., București, 2003, pp. 187-270, dar mai ales pp. 212-213 și Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, E.I.B.M.B.O.R., București, 1994, pp. 905-1006). În acest înțeles, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată scopul pătimirii Domnului Iisus Hristos: „Acesta a fost… scopul Domnului, ca, pe de o parte, să asculte de Tatăl până la moarte, ca om, pentru noi, păzind porunca iubirii, iar pe de altă parte, să biruiască pe diavol, pătimind de la el prin cărturarii și fariseii puși la lucru de el” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic 13, „Filocalia românească”, II, p. 30, citat în antologia Lumina din inimi, Trinitas, Iași, 2003, p. 47) .

Patimile sau Pătimirile sunt înfricoșătoare, pentru că Cel ce pătimește în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic și smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, se fac minuni în cer, și pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoșătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot așa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, vorbind despre Sfintele Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zice: „În timpul Patimii (Domnul Iisus) a fost slăvit pentru că a purtat cununa răbdării. Nu și-a dat viața în chip sfânt,nici n-a fost omorât prin constrângere, Ci de bunăvoie. Ascultă ce spune: «Am puterea să-Mi dau sufletul Meu și iarăși am puterea să-l iau» (Ioan 10,18). Nu S-a rușinat de Cruce, pentru că mântuia lumea; Cel Care a suferit nu era ca toți oamenii; ci Dumnezeu întrupat, Care S-a nevoit în lupta răbdării (…). Prin urmare, El, Care era Dumnezeu, a îngăduit să sufere El mai întâi acestea de la oameni, pentru ca apoi noi, oamenii, să nu ne rușinăm când suferim de la semeni pentru El unele ca acestea” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, ed. cit., p. 192 și 199).

Meditația duhovnicească a imnografilor asupra textelor din Sfânta Scriptură și tâlcuirile Sfinților Părinți ai Bisericii privind taina Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos a rodit frumoasele cântări care împodobesc slujbele Triodului în Sfânta și Marea Vineri. Iată câteva cântări care ne îndeamnă la rugăciune smerită, pocăință fierbinte și iubire sfântă pentru Hristos-Domnul care pătimește pentru mântuirea noastră.

Trădarea Iisus de către Iuda este prilej de mirare și multe întrebări: „Ce pricină te-a făcut, Iuda, vânzător al Mântuitorului? Au doară te-a despărțit din ceata Apostolilor? Au doară te-a lipsit de harul tămăduirilor? Au doară cinând împreună cu ceilalți, pe tine te-a gonit (alungat) de la masă? Au doară picioarele celorlalți le-a spălat, iar ale tale nu le-a băgat în seamă? O, de cât bine te-ai făcut uitător! Iată gândul tău cel nemulțumitor se vădește, iar îndelungă-răbdarea cea neasemănată și mare mila Mântuitorului se propovăduiește” (Denia de joi seara, antifonul al 6-lea, glas 7, Triod, p. 607).

Nici tăgăduirea lui Iisus de către Petru și nici pocăința lui nu sunt trecute cu vederea: „De trei ori tăgăduindu-Te, Petru, îndată a cunoscut ceea ce s-a zis lui; dar Ți-a adus Ție lacrimi de pocăință. Doamne, fii milostiv și mă mântuiește pe mine!” (Denia de joi seara, antifonul al 7-lea, Triod, p. 607)

Pocăința și credința tâlharului pe cruce sunt cântate în aceste cuvinte: „Puțin glas a slobozit tâlharul pe cruce și mare credință a aflat. Într-o clipeală s-a mântuit, și întâi el deschizând ușile raiului, a intrat. Cel ce ai primit pocăința aceluia, Doamne, slavă Ție” (Denia de joi seara, antifonul al 14-lea, glas 8, Triod, p. 610). Sau: „Prin lemn a fost izgonit Adam din rai, iar prin lemnul Crucii tâlharului în rai s-a sălășluit: Că acela gustând, a călcat porunca Făcătorului; iar acesta împreună răstignindu-se, a mărturisit Dumnezeu pe Cel ce Se tăinuia. Pomenește-ne și pe noi, Mântuitorule, întru împărăția Ta” (Denia de joi seara, Fericirile, stihira întâi, Triod, p. 611)

O altă cântare arată o legătură duhovnicească între cutremurul întregii făpturi și mărturisirea tâlharului în timpul Sfintelor Patimi pe Cruce ale Mântuitorului Hristos:„Când Te-ai Răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s-a cutremurat, temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns, și catapeteasma Templului s-a rupt; munții s-au cutremurat și pietrele s-au despicat, și tâlharul cel credincios grăiește cu noi, Mântuitorule: Pomenește-ne întru împărăția Ta” (Denia de joi seara, Fericirile, stihira întâi, Triod, p. 612).

Taina Sfintelor Patimi ale lui Hristos ca taină a iubirii Sale jertfelnice și mântuitoare este preaslăvită în cântări pline de înțelesuri duhovnicești adânci: „Ca o oaie spre înjunghieri Te-ai adus, Hristoase Împărate, și ca un miel fără răutate Te-ai pironit de (către) bărbații cei fără de lege, pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni” (Rânduiala Ceasurilor, ceasul întâi, tropare după psalmi, Triod, p. 621)

În alte cântări ale slujbelor din Sfânta, și Marea Vineri se arată uimirea celor ce văd iubirea smerită și îndelung-răbdătoare a Mântuitorului Care devine neputincios, deși El este atotputernic. Hristos pătimește pentru noi din iubire sfântă, ca pe noi să ne mântuiască de patimi: „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, fața, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oțetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgânești; spatele, biciuiri și mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, și cuie, încheieturile și coasta, sulița. Cel ce ai pătimit pentru noi, și ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi și ne-ai înălțat, Atotputernice Mântuitorule; miluiește-ne pe noi” (Denia de Joi seara, Fericirile, Laude, idiomela, Triod, p. 617 )

Toată făptura văzută a pătimit împreună cu Hristos, pentru că suferințele lui Hristos ca Om au fost împropriate sau asumate de Persoana lui dumnezeiască, din iubire infinită și negrăită pentru lume (cf. Ioan 3,16): „Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate, Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne, slavă Ție” (Denia de,joi seara, Stihoavna, Triod, pp. 617-618).

Iubirea sfântă, mântuitoare și milostivă a lui Hristos-Domnul, Făcătorul lumii, înspăimântă și minunează nu numai făptura văzută, ci și puterile îngerești cele nevăzute: „Mai înainte de cinstita răstignire, ostașii batjocorindu-Te, Doamne, oștile cele înțelegătoare (îngerii) s-au înspăimântat. Că Te-ai încununat cu cunună de batjocură, Cel ce ai înfrumusețat pământul cu flori și cu haină de ocară Te-ai îmbrăcat, Cel ce îmbraci cerul cu nori. Căci cu o rânduială ca aceasta s-a cunoscut milostivirea Ta, Hristos, și marea milă, slavă Ție” (Rânduielile ceasurilor din Sfânta și Marea Vineri, Ceasul al 3-lea, troparul după Psalmi, Triod, p. 626).

Multe din aceste lumini duhovnicești vor fi prezente și în cântările Prohodului Domnului, care se cântă la Denia de Vineri seara, ca Utrenie pentru Sfânta și Marea Sâmbătă. În Sfânta și Marea Vineri, la Denia de Joi seara, după citirea Evangheliei a V-a, când se cântă antifonul al 15-lea, „Astăzi a fost atârnat pe lemn Cel ce a atârnat pământul pe ape… Sfânta Cruce din Altar, din fața Sfintei Mese, este scoasă din procesiune și așezată în mijlocul bisericii pentru închinare.

Înțelesurile duhovnicești ale Sfintei Cruci sunt multe și adânci, dar aici trebuie amintită legătura, dintre Cina cea de Taină din Sfânta și Marea Joi și Taina Crucii din Sfânta și Marea Vineri. Sfântul Ioan Evanghelistul spune că după moartea pe Cruce a Domnului Hristos, ca să vadă dacă Iisus mai trăiește sau nu, „unul din ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă” (Ioan 19, 34). Această mărturie a ucenicului iubit, care se afla lângă Crucea lui Iisus în acel moment, a fost integrată de Biserica Ortodoxă în Rânduiala Proscomidiei, ca pregătire a Sfintei Euharistii, iar în vechile icoane ortodoxe ale Răstignirii Domnului sângele care curge din coasta străpunsă a lui Hristos este luat de un înger într-un vas în formă de potir (Cf. H. Grondijs, L’ Iconographie byzantine du Crucifie mort sur la croix, Bruxelles, 1952, pp. 118-119, citat la Pr. D. Stăniloae, „Legătura interioară dintre moartea și Învierea Domnului”, în rev. Studii Teologice, 8 (1956), nr. 5-6, pp. 275-287), arătându-se astfel legătura între jertfa lui Hristos Cel răstignit și mort pe Cruce și jertfa euharistică din Biserică (Sf. Teodor Studitul zice: „Cântările mele lauda răstignirea și rana pe care sulița a deschis-o în coasta dumnezeiască. Din ea sorb și eu, o, Hristoase, băutura care mă sfințește” Miercurea, I-a din Postul Măre Triod). Maica Domnului, icoană a Bisericii stă lângă Crucea lui Iisus în dreapta Sa, chiar aproape de coasta străpunsă din care iese sânge și apă, semne și lumini sfinte ale tainei Bisericii, în care se săvârșește Botezul ca participare la moartea și învierea Învierea lui Hristos și ca poartă spre Sfânta Euharistie, spre împărtășirea cu Trupul și Sângele Dom¬nului. Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul, cel ce este cel mai apropiat de Hristos la Cina cea de Taină este și cel mai aproape de El lângă Cruce, fiind și primul care a ajuns la mormântul lui Iisus în dimineața Învierii Sale. De aceea, și hirotonia slujitorilor Sfântului Altar (episcop, preot și diacon) are loc pe colțul drept al Sfintei Mese, unde la sfințirea bisericii se fixează icoana pe pânză a Sfântului Evanghelist Ioan, ucenicul iubit, martorul cel mai fidel al legăturii dintre Cina cea de Taină, jertfa Crucii și lumina Învierii lui Hristos. Acolo, pe icoana pe pânză a Sfântului Evanghelist Ioan, cel ce devine ucenic și slujitor al lui Hristos pune capul peste mâinile unite în rugăciune, așa cum la Cina cea de Taină Ioan, ucenicul iubit, a pus capul pe pieptul Mântuitorului.

Deși mort pe cruce, prin despărțirea sufletului de el, când Iisus a zis „Părinte, în mâinile Tale, îmi dau duhul Meu” (Luca 23, 46), trupul lui Hristos Cel Răstignit „a rămas totuși de viață-făcător întrucât dumnezeirea nu s-a despărțit de El” (Sfântul Simeon al Tesalonicului, Erminie despre locașul bisericii, cap. 94, citat de Pr. D. Stăniloae, art. cit., pp. 275-287), spune Sfântul Simion al Tesalonicului. Prin urmare, deși mort pe Cruce și apoi pus în mormânt, trupul îndumnezeit al lui Hristos rămâne făcător de viață. De aceea, și Crucea Sa este numită, în cultul nostru, „făcătoare de viață”, iar mormântul Lui este numit „izvorul Învierii noastre”.

Tâlcuind cuvintele lui Iisus, rostite pe Cruce înainte de a muri: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul Meu”, Sfântul Chirii al Alexandriei zice: „Aceste cuvinte au pus un început și o temelie a nădejdii noastre, celei bunei Căci socotesc că trebuie admis în modul cel mai cuvenit că sufletele sfinților, când pleacă, se predau, prin bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, în mâinile unui Tată Preaiubitor, și nu intră în morminte, așteptând pământul aruncat peste ele, cum au gândit unii și nici nu sunt duse ca cele ale păcătoșilor în locul chinurilor nemăsurate, adică în iad, ci trec mai degrabă în mâinile Tatălui tuturor, pe calea cea nouă pe care ne-a deschis-o Mântuitorul nostru Hristos” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, XII, trad., intr. și note de Dumitru Stăniloae, în col. PSB. Nr. 41, E.I.B.M.B.O.R., București, 2000, p. 1129).

Părintele Stăniloae explică legătura dintre taina morții jertfelnice a lui Hristos, motivată de iubirea Sa față de Dumnezeu și față de oameni, și taina Sfintei Euharistii prin care El ne împărtășește nouă această iubire jertfelnică: „întrucât El (Hristos) a primit moartea ca act ultim al supunerii voii Sale omenești lui Dumnezeu-Tatăl, nu pentru un timp oarecare, ci pentru totdeauna, Spuneam că El e în veci în starea de jertfă în fața Tatălui. Iar puterea acestei stări ne-o comunică și nouă, unindu-Se cu noi în dumnezeiasca Euharistie, pentru ca murind cu noi și în momentul morții noastre, să nu ne fie moartea spre moarte, ci trecere la viață, spre identificare deplină a voii noastre cu voia Tatălui, cum a fost și moartea Lui” (Pr. D. Stăniloae, Legătura interioară…art. cit., , pp. 275-287).

În Sfânta și Marea Vineri se postește total, încât nici chiar Sfânta Liturghie nu se săvârșește (Cf. indicațiile de la Sfârșitul slujbei Ceasurilor împărătești, în Triod, p. 637). Iar motivația este aceasta: „Așa am luat din sfintele porunci ale Sfinților Apostoli, să nu mâncăm în Vinerea Mare; că și cuvântul Domnului către farisei zice: «Dacă se va lua mirele de la dânșii, atunci vor posti în acele zile» (cf. Matei 9,14-15; Marcu 2,19-20; Luca 5,34-35).

Post desăvârșit, deoarece când Hristos, Mirele Bisericii, Se jertfește pe Cruce, Biserica, Mireasa Sa, se pune și ea în stare de jertfă sau dăruire de sine prin rugăciune smerită și postire desăvârșită, pentru că „pătimind împreună cu El, împreună să ne și preaslăvim” (cf. Romani 8,17; II Corinteni 4,11; Filipeni 3,10- 11; Apocalipsa 1,9).

Din slujbele din Sfânta și Marea Vineri la care participăm învățăm să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos-Domnul Cel Răstignit, cu prezența Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască și nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea și păcatul cu sfințenia. Cei ce au postit, cei ce și-au plâns păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie, cei ce au iertat pe alții; au biruit încetul cu încetul ispitele lăcomiei, ale mândriei și ale răutății. Iar cei ce, trecând prin necazuri și prin încercări, nu-și schimbă și nu-și împuținează credința și nici dragostea lor față de Dumnezeu și față de semeni, aceia pot birui ispitele suferinței și se unesc cu Hristos. Foarte adesea, oamenii trec prin necazuri, prin suferințe, iar dacă această trecere a lor prin suferință îi apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și prin înduhovnicirea vieții lor, atunci au început să simtă puterea Crucii și puterea învierii în viața lor.

Să rugăm pe Hristos-Domnul să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung-răbdătoare, a dragostei duhovnicești curate nu numai când ne merge bine, ci și când trecem prin încercări și prin necazuri, pentru a simți bucuria iubirii lui Hristos Cel Răstignit și înviat pentru noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.

Comentarii Facebook


Știri recente