Tabere Naționale Studențești A.S.C.O.R. la Mănăstirea Oașa

A.S.C.O.R., filialele Oradea, Timișoara și Craiova organizează în perioada 19-29 iulie, Tabăra Națională Studențească „Pr Teofil Părăian”, devenită deja o traditie în cadrul A.S.C.O.R.-ului național si care împlineste anul acesta 18 ani, după cum ne-a precizat Oana Prajea.

Ca în fiecare an, mânăstirea Oasa oferă studentilor un cadru atât natural cât și duhovnicesc deosebit, pentru interiorizare, rugăciune, meditatie duhovnicească, dar si pentru cunoasterea celorlalti întru Hristos.

Este o tabără studențească gândită special pentru tinerii plini de frământări, cu sete de cunoaștere și mai ales de a trăi. În tabăra de la Oașa, studenți veniți din toată țara, VOR TRĂI ALTCEVA, mult mai mult decât vor fi trăit până atunci. Programul taberei constă în participarea la slujbe, conferinte si discutii pe teme duhovnicesti, repetitii de muzică psaltică si cântece patriotice, dar si integrarea lor în viata de obste prin munca de ascultare în cadrul mănăstirii.

Părintele Stareț, Iustin Miron, împreună cu Pr. Pantelimon Șușnea, ca vrednici urmași și ucenici ai Părintelui Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu, vor împărtăși studenților din înțelepciunea și experiențele lor în cadrul conferințelor și a discuțiilor. Ca întotdeauna, Părinții au fost și sunt un izvor de înțelepciune, modele de dragoste, dăruire și jertfă supremă pentru celălalt. Studentii vor pleca mai întăriti, mai plini de viață, de avânt , de bucurie, de înțelepciune, de întelegere și afectiune față de semeni, pentru că i-au cunoscut si s-au împărtășit din ei și prin ei de Dumnezeu.

La sfârsitul taberei, pe 27 iulie, se sărbătoreste hramul mănăstirii, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără arginti, la praznicul căruia tinerii vor participa activ prin cântarea în strană în timpul sfintei liturghii. În ziua următoare, se va merge în drumeție pe munte împreună cu obștea mănăstirii, bucurându-se împreună de frumusețea lumii create și de comuniunea dintre ei.

La mânăstirea Oașa vor găsi modele concrete de viață, de împlinire umană în călugări și vor afla ce înseamnă prietenia adevărată, din relația cu ceilalți studenți. Orice realitate naturală, omenească, netransfigurată, degenerează. Prietenia pe care o vor găsi la Oașa va fi autentică și pătrunsă de Dumnezeu, drept pentru care nu se va mai pierde niciodata. Cu ajutorul celorlalți vor deveni mai buni, mai puternici și mai liberi, prin angajare și trăire. În final se vor convinge că scopul vieții e dincolo de planul în care trăiesc. Poate cel mai important lucru e că la mânăstire vor conștientiza nevoia de a FACE CEVA pentru câștigarea fericirii și a vieții veșnice. Acel CEVA poate fi hotărârea de a merge în tabără la Oașa.

Tot acum studenții sunt invitați și în Tabăra Națională „Civilizatia Românească” din perioada 19-27 septembrie ce va avea loc la Metocul Mânăstirii Oașa, respectiv, Schitul Sf. Ioan Evanghelistul.

În această perioadă îi avem ca invitați speciali pe dl Horia-Roman PATAPIEVICI, Președintele Institutului Cultural Român, fizician, eseist, și scriitor de renume, și pe dl Ioan Sorin APAN, etnolog, profesor, și fondatorul Seminarului Teologic Ortodox, „Dumitru Stăniloae” din Brașov. Tabăra își propune promovarea culturii, civilizației și spiritualității ortodoxe românești. Prin întreg programul se urmărește redescoperirea identității naționale și a celei spirituale.

Activitățile taberei se vor desfășura pe mai multe planuri: participarea la sfintele slujbe, activități practice variate, repetiții de muzică bizantină, ieșiri în natură în împrejurimile mânăstirii, și nu în ultimul rând conferințele cu cei doi invitați speciali dar și cu Părintele Stareț, Iustin Miron și Părintele Pantelimon Șușnea. În tabără, studenții vor învăța despre rugăciune și muncă, despre bucurie și simplitate.

Tabăra se va încheia cu hramul Sfântului Ioan Evanghelistul, așadar în sărbătoare, așa cum de fapt se vor simți toți, plini de bucurie și de viață. Tinerii se vor îmbrăca în straiul românesc, vor cânta în strană, și vor trăi, mai presus de orice, bucuria credinței.

În tabără, studenții vor învăța despre rugăciune și muncă, despre bucurie și simplitate. Vor simți atmosfera tihnită a satului și vor înțelege mai mult din profunzimea vieții tainice a monahilor, unde dumnezeiescul și omenescul se întrepătrund, unde esențialul vieții iese la suprafață și se impune. Dar mai presus de orice, studenții vor putea spune că au trăit simplu, firesc, bogat, plin și profund.

Ca întotdeauna, studenții sunt așteptați în tabără cu o deosebită bucurie, iar înscrierile au loc până în data de 12 iulie pentru prima tabără, respectiv, 18 iulie pentru cea de-a doua.

Comentarii Facebook


Știri recente