Tabere de creație pentru copiii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

În perioada 7-12 august, 63 de copii înscriși în proiectul ‘Alege școala!’ din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului participă la tabăra de creație de la Mănăstirea Miclăușeni, jud. Iași. Beneficiarii provin din protopopiatele Onești, Buhuși și Moinești, după cum ne informează pr. Gheorghe Bârjovanu, secretar Protoieria Buhuși

La nivelul celor 81 de parohii cuprinse în proiect din Eparhia Romanului și Bacăului, au fost selectați câte nouă copii, dintre care trei vor merge în tabere de creație organizate la Mănăstirea Durău din județul Neamț și Mănăstirea Miclăușeni din județul Iași. Cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, copiii vor participa în tabere la trei ateliere de creație: un atelier de creație religioasă care va presupune confecționarea unor obiecte religioase din diferite materiale; un atelier religios care va cuprinde activități legate de studiul Bibliei, de orientare turistică, de lecții demonstrative; un atelier de pictură care va cuprinde desen și grafică. Pe lângă acestea, tabăra va avea în fiecare seară și un film tematic.

Desfășurat în cadrul unui parteneriat între Patriarhia Română și Fundația World Vision România, proiectul are ca scopuri principale prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii, dar și prevenirea delincvenței juvenile, prin dezvoltarea unor soluții alternative de tip ‘școala de duminică’ și tabere de creație. Proiectul ‘Alege școala!’ este dezvoltat împreună cu proiectul de catehizare ‘Hristos împărtășit copiilor’. Acesta își propune să sprijine preoții și copiii din parohii să înțeleagă și să dezvolte mai bine metode de catehizare și să susțină desfășurarea efectivă a activităților cu grupa de copii din parohie. Până la finalul proiectului, 10.000 de copii din țară vor participa la taberele de creație, anul acesta ele fiind organizate în patru locații: Mănăstirea Caraiman din Bușteni – județul Prahova, Centrul cultural-pastoral ‘Sfântul Daniil Sihastrul’ de la Durău – județul Neamț, Centrul social-cultural ‘Sfântul Ilie’ din Mănăstirea Miclăușeni – județul Iași, Mănăstirea Tismana – județul Gorj.

Comentarii Facebook


Știri recente