Tabere ASCOR în Arhiepiscopia Clujului

Peste 60 de tineri clujeni participă în această săptămână la o tabără de vară organizată de ASCOR Cluj la Mărișel. Programul propus de organizatori include jocuri interactive, discuții tematice, activități în aer liber, ateliere de creație, precum și un program duhovnicesc.

După cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania, adolescenții s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înalt Preasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul le-a vorbit tinerilor despre datoria lor de a propovădui și a trăi învățătura bisericii, după cum a precizat coordonatorul activităților de tineret din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, Radu Copil.

Programul taberei de la Marișel a continuat cu activități și jocuri interactive, drumeții și campionate sportive.

Duminică, în ultima zi de tabără, tinerii împreună cu voluntarii ASCOR vor participa la Sfânta Liturghie, la biserica din localitatea Marișel. În această tabără de vară organizată de ASCOR Cluj sunt prezenți și șapte tineri americani veniți în România prin intermediul Centrului Misionar al Tinerilor Creștini.

De asemenea, studenții clujeni vor participa în această lună la o tabără de vară organizată de ASCOR. Tabăra va avea un specific etnografic și va fi organizată în perioada 30 iulie – 11 august în satul Ciosa, din județul Bistrița Năsăud.

FOTO – Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente