Peste optzeci de tineri din țară și din Republica Moldova, membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, participă, în perioada 16-22 august, la Tabăra națională de tineret de la Mănăstirea Dervent. Evenimentul se află la a doua ediție și este organizat de filiala din Constanța a ASCOR.
Mâine, tinerii participanți se vor întâlni cu Întâistătătorul Eparhiei Tomisului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Teodosie. De la ora 8:30 înaltul ierarh va oficia Sfânta Liturghie, după care le va adresa tinerilor un cuvânt de învățătură, după cum ne informează Radio TRINITAS.
Până în prezent, tinerii s-au întâlnit cu părintele Arsenie Papacioc, la Techirghiol și au vizitat mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Tomisului.