Tabăra de vară „Lumina credinței în suflet de copil”, la Mânăstirea Tismana

Arhiepiscopia Râmnicului, prin Biroul Eparhial de Catehizare a Tineretului, organizează la Mânăstirea Tismana din județul Gorj, în perioada 17-22 august 2009, Tabăra de vară „Lumina credinței în suflet de copil”. Acest proiect se derulează cu binecuvântarea Î.P.S. Părinte Dr. Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei și sub directa îndrumare a Î.P.S. Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, în parteneriat cu Organizația creștin umanitară „World Vision” România, Biroul Vâlcea, care asigură cheltuielile cu masa și cazarea, precum și materialele necesare desfășurării atelierelor din cadrul taberei.

Acest proiect este realizat din dorința de a le oferi o recompensă copiilor care s-au afirmat în cadrul activităților catehetice și educative derulate în tinda Bisericii și își propune să atingă următoarele obiective:

– realizarea unei întâlniri active, în cadrul căreia să fie puse în discuție problemele copiilor legate de implicarea lor în Biserică, de participarea la activități de voluntariat în comunitate, probleme legate de virtutea dragostei, de ceea ce îi face pe ei să se simtă importanți, valoroși în comunitatea în care trăiesc;

– promovarea valorilor moral-creștine în rândul unui număr de 30 participanți, fapt important în educarea civică a generației actuale;

– evidențierea tradițiilor Bisericii Ortodoxe și ale poporului român;

– punerea în valoare a potențialului creator al copiilor în folosul societății contemporane, din perspectiva creștină;

– păstrarea amintirii unei întâlniri de suflet realizată într-un spațiu încărcat de istorie și spiritualitate, în vecinătatea Mănăstirii Tismana, întâlnire în care aspectul religios, cultural și uman să creeze importante punți de legătură între copii;

– crearea unei tradiții în organizarea de tabere tematice care să pună în valoare tradițiile culturale și spirituale ale poporului român.

La îndeplinirea acestor obiective se va ajunge prin realizarea următoarelor activități: atelier de cateheze, atelier de pictură icoane, atelier de comunicare, atelier de activități ludice, program de rugăciune dimineața și seara, vizitarea Mănăstirii Tismana cu participare la Sfânta Liturghie, activități sportive (fotbal, badminton, tenis de masă, volei), proiecții de filme cu caracter moral-creștin, drumeții, activități recreative (concursuri, foc de tabără, etc.)

Sursa: Biroul de Catehizare a Tineretului al Arhiepiscopiei Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente