Tabără de vară în Parohia brăileană Viziru de Jos

De joi, 4 august, au început tradiționalele tabere pentru tineri în Parohia Viziru de Jos, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, informează „Ziarul Lumina”. Din anul 1996, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, tineri din parohie și din alte părți ale țării participă la programul liturgic, ateliere de creație și alte activități recreative și culturale.

Parohia Viziru organizează, din vara anului 2006, tabere atât pentru tinerii din sat, cât și pentru tineri din Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR). ‘În anul 1996, când am venit în Parohia Viziru de Jos, am observat că tinerii din Câmpia Bărăganului nu erau apropiați deloc de Biserică. Astfel, în anul 1997, am organizat prima tabără cu studenți ascoriști pentru a le arăta tinerilor din parohie că nu este ceva anormal ca tinerii să participe la activitățile Bisericii. Și ca să încurajez prezența și implicarea tinerilor în Biserică, am organizat tabere ASCOR până în 2002. Cea mai mare tabără ASCOR a fost în anul 1999, când au participat 150 de studenți. Din acel an, 2002, am organizat tabere și pentru tinerii din parohie, pentru ca în 2006 să înființez un centru-pilot de tineret’, a precizat părintele Sică Simeon Bănică.

Parohia brăileană Viziru de Jos, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Casian, găzduiește de joi, 4 august, atât tabăra parohială, cât și tabăra studenților creștini ortodocși români. ‘În parohia noastră există două tabere: tabăra noastră parohială pentru copiii cu posibilități financiare reduse din sat, care nu vor putea pleca în această vară nicăieri, la care se adaugă tabăra studențească, organizată de ASCOR, filiala Galați. Temele taberelor de vară din acest an sunt dedicate ‘Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii în Patriarhia Română’, ‘Maica Domnului, Ocrotitoarea copiilor’ – pentru tabăra noastră parohială, participanți între 60 și 80 de persoane, deoarece numărul lor variază, și ‘Maica Domnului, Ocrotitoarea familiei’, pentru cei 20 de tineri care vin prin intermediul filialei ASCOR Galați’, a mai spus părintele paroh Bănică.

Program liturgic și ateliere de creație

În tabără, tinerii participă zilnic la programul liturgic, compun eseuri despre Tainele Botezului și Cununiei, asistă la cursuri de muzică bizantină și desfășoară diverse activități recreative. ‘Copiii participă zilnic la programul liturgic: Utrenie și Sfânta Liturghie dimineața, Vecernie și Paraclisul Maicii Domnului, în toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. Așa este tradiția la parohia noastră de 16 ani. Am format un grup foarte bun de copii care cântă la toate slujbele religioase. În timpul rămas liber, tinerii lucrează la ateliere de creație (pictură, compunere eseu cu tematică religioasă) și desfășoară activități recreative, culturale și sportive. Activități cu tinerii avem nu numai acum, ci și în timpul anului. Sunt activități educaționale pe care le desfășurăm în parteneriat cu instituția școlară din localitate. De asemenea, am fost în pelerinaj la mănăstiri sau cu cortul la munte’, a spus părintele Simeon Bănică, organizatorul taberelor pentru tineret.

Tinerii sunt cazați la familiile din parohie, iar masa este asigurată din sponsorizările oferite parohiei din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a Mănăstirii ‘Sfântul Pantelimon’ – Lacul Sărat, a Primăriei Viziru și a altor credincioși. La sfârșitul taberei, tinerii vor merge după 16 august într-un pelerinaj la mănăstiri.

Comentarii Facebook


Știri recente