Tabăra de vară Credință și artă pentru toți

În perioada 21-23 august 2012 Episcopia Caransebeșului a organizat, prin intermediul Centrului de Incluziune Socială, tabăra de vară „Credință și artă pentru toți”, după cum ne-a precizat Darius Herea. Aceasta s-a desfășurat la mănăstirea Almăj-Putna din comuna Prigor, județul Caraș-Severin. La tabără au participat 20 de copii și tineri cu vârste între 10-15 ani din parohiile partenere, proveniți din familii vulnerabile din punct de vedere social, familii cu mai mult de doi copii, familii monoparentale, cu părinți fără loc de muncă, venituri insuficiente și copii de etnie rromă.

Domnul Mihai Ciucur ne-a precizat: „Prin purtarea de grijă și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului, Centrul de incluziune socială Caraș-Severin care funcționează din luna ianuarie a acestui an, un centru înființat în urma unui proiect european al cărui aplicant este Arhiepiscopia Aradului, a organizat o tabără pentru copii proveniți din familii cu risc de excluziune socială. Este vorba de tabăra „Credință și artă pentru toți”, la care am adunat copii din întreaga eparhie. Considerăm că cele trei zile au fost reușită pentru ce ne-am propus să facem având în vedere că este prima ediție a taberei noastre. Ne propunem să continuăm cel puțin de două ori pe an așadar proiectele noastre imediate includ o nouă tabără pentru iarna acestui an cu activități multiple de interior dar și pentru la vară unde se vor desfășura activități multiple de exterior, sculptură, confecționare de icoane însă avem în vedere și diversificare acestor activități cu conferințe, dans de societate, dar pentru toate acestea o să cerem părerea copiilor. De asemenea consider că este un mare câștig pentru Biserică că acești copii vin și învață să lucreze icoane și să sculpteze în Biserică și prin acest lucru putem să-i stimulăm și să-i motivăm să rămână în Biserica lui Hristos”.

Activitățile pregătite de organizatorii acestui proiect au fost multiple și s-au urmărit mai multe aspecte practice. Primul a fost inițierea în tainele sculpturii sub îndrumarea renumitului sculptor bănățean, George Molin. Pe parcursul a doisprezece ore, grupate în cele trei zile, copiii au învățat noțiuni generale despre sculptura în lemn, cum să își aleagă materialul de lucru, elemente de grafică și desen, modalitatea de utilizare a uneltelor de lucru, finisarea lucrărilor din lemn. Fiecare dintre copiii participanți la tabără a realizat o sculptura în lemn cu motive religioase.

„Mă bucur să particip cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian la o astfel de tabără și mă bucur că Biserica organizează astfel de tabere. La tabără au participat 20 de copii la care s-au adăgat 5 copii de aici cărora le-am coordonat activitatea de sculptură. Sunt copii care pentru prima dată i-am învățat să mânuiască dalta, i-am învățat lemnul, le-am povestit lucruri despre sculptura românească, despre sculptorii noștri bănățeni și le-am împărtășit din tainele sculpturii. Mă bucur că toții copii au fost cu zâmbetul pe buze și au dorit să își exprime ideile în sculptură” ne-a mărturisit domnul sculptor George Molin.

De asemenea, tot în cadrul taberei s-a desfășurat un atelier de icoane confecționate din materiale naturale, semințe, activitate desfășurată sub deviza „Sfinții, prietenii noștri”. Pe parcursul a șase ore, grupate de-a lungul celor trei zile, copiii au învățat să confecționeze icoane reprezentând cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii din materiale luate direct din natură: semințe de in, piper, muștar, soia, ș.a. aplicate pe suport de lemn. Fiecare participant a realizat o lucrare sub îndrumarea profesoarelor Simona Moldovan și Georgiana Ciucur, lucrare care a participat la expoziția de grup de la finalul taberei.

Totodată, copiii au luat parte zilnic la citirea rugăciunilor de dimineață și a rugăciunilor de seară săvârșite în biserica mănăstiri, unde s-au implicat direct prin citirea alternativă chiar de către ei a acestor rugăciuni. De asemenea, participanții au luat parte la săvârșirea slujbei Paraclisului Maicii Domnului.

Nu a lipsit nici participarea la un foc de tabără care a fost însoțit de jocuri și cântece. Pe parcursul celor trei zile au avut loc jocuri educative, cântece, cu tematică religioasă și laică, discuții libere între participanți și cu părinții mănăstirii, metode de cunoaștere și socializare: „spargerea gheții”, „reține numele”, „cel mai bun povestitor”, etc.

La finalul celor trei zile s-a organizat a expoziție în cadrul căreia au fost expuse sculpturile și icoanele realizate din semințe de către copii la care s-au adăugat câteva sculpturi religioase realizate de domnul George Molin. După vernisarea expoziției a avut loc ceremonia de închidere a taberei în prezența organizatorilor, obștii momahale și autorităților locale din comuna Prigor și comuna Bozovici, în cadrul căreia toți copii au primit diplome de participare și daruri constând în cărți de rugăciune, iconițe și compact discuri cu muzică bisericească. Toții copii s-au arătat extrem de bucuroși și au promis că și la anul vor participa în taberele organizate de Episcopia Caransebeșului.

Comentarii Facebook


Știri recente