În perioada 24-30 iulie 2010, un grup de 32 de elevi de la Școala „Elena Văcărescu” din București, coordonați de prof. Cristinel Andone (fost absolvent al seminarului nemțean) și de doamnele învățătoare Maria Baboi, Cristina Ionescu și Silvia Potorac, a organizat o tabără de vară la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, informează ‘Ziarul Lumina’. Ca în orice tabără creștină s-a urmărit, de către organizatori, obiectivele generale precum cunoașterea spiritualității ortodoxe și a valorilor culturale românești prin participarea la sfintele slujbe organizate la Biserica „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din curtea seminarului. Au fost vizitate aproape toate mănăstirile și schiturile din zonă (Neamț, Icoana, Vovidenia, Pocrov, Secu, Sihăstria, Sihla, Agapia, Văratec). În fiecare zi, după-amiază, toți elevii au participat, în cadrul atelierelor de pictură ale seminarului și sub coordonarea prof. Dan Țîrdea, la un curs de inițiere în tainele picturii icoanelor. Acest curs a urmărit dezvoltarea simțului estetic pentru artă și pictură bisericească. Sub egida „50 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul”, seara după cină, elevii adunați în parcul de lângă biserică, după rostirea unui condac și a unui icos din acatist de către prof. Cristinel Andone, recitau din poeziile Sfântului. Drumețiile și pelerinajele făcute la mănăstiri au punctat mai mult dezvoltarea simțului civic și mai ales cel a protejării naturii. Seara, elevii participau la diferite jocuri sportive organizate în sala de sport a seminarului. Aceste activități au culminat cu obișnuitul foc de tabără, organizat la stâna seminarului. Aici, elevii au avut posibilitatea de a vedea modul tradițional al prelucrării brânzei, de la muls până la fierberea zerului pentru urdă, degustând din toate cele ce se pregătesc din laptele de vacă și oaie. „Probleme” am avut numai atunci când, la plecare, unii din copii doreau să se mai amâne tabăra „măcar pentru o zi”, dându-ne seama, cu toții, că și această activitate a fost încă o reușită.
PS Varlaam a primit Ordinul Coroana României în grad de cavaler din partea Majestății Sale Margareta
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a primit joi Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler din partea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei. Distincția i-a fost înmânată Preasfinției Sale în Sala Tronului de la Palatul Regal „pentru întreaga…
Programul slujirii ierarhilor în Duminica Sf. Cuv. Maria Egipteanca
În Duminica Sf. Cuv. Maria Egipteanca, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta…
40 de clerici şi credincioşi din Protopopiatul Blaj au donat sânge
În campania „Salvează viața, donează sânge!” a Arhiepiscopiei Alba Iuliei au donat joi sânge 40 de donatori din Protopopiatul Blaj. Dintre aceştia, 17 sunt clerici şi 23 credincioşi. Însoțiți de părintele protopop Ovidiu Pop, ei…
Mitropolitul Irineu, conferinţă despre Sf. Antonie cel Mare: El trăiește legătura cu Mântuitorul Hristos în mod ființial
Mitropolitul Irineu al Olteniei a susţinut joi o conferinţă la Centrul Cultural „Constantin Brâncuși” din Craiova. Întâlnirea dedicată Sfântului Cuvios Antonie cel Mare a fost intitulată „Vita Antonii – magister discipulorum”. Evenimentul a fost organizat…
Arhiereul vicar al Episcopiei Devei îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sf. Mc. Gherontie
Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, îşi serbează sâmbătă onomastica, în ziua de cinstire a Sf. Mc. Gherontie. Patriarhul Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. PS Gherontie…