Tabără de creație la Păușa – Căciulata, județul Vâlcea

În perioada 16 – 21 august 2011, la Păușa – Căciulata din județul Vâlcea, se desfășoară Tabăra de creație „Icoana – fereastră către Dumnezeu”, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Acest proiect, realizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului, este organizat printr-un Acord de Parteneriat încheiat între parohiile Frâncești I, Băbeni și Troianu din Protoieria Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul financiar al Organizației World Vision România și a Centrului de Creație și Promovare a Culturii Tradiționale Vâlcea.

Beneficiarii acestui proiect sunt copiii care participă în timpul anului la activitățile catehetice organizate în cadrul parohiei. În această tabără ei au participat la ateliere de cateheză, de iconografie, de teatru religios, de comunicare, la activități sportive (fotbal, badminton, tenis de masă, volei), activități recreative (concursuri, foc de tabără, etc.) și au vizitat mănăstirile aflate în apropierea taberei (Cozia și Ostrov). Activitățile din cadrul atelierelor au fost coordonate de către preoții parohiilor implicate în acest proiect și reprezentanți ai Centrului de Creație și Promovare a Culturii Tradiționale Vâlcea.

În cadrul atelierului de iconografie copiii au reușit să deprindă câteva din tainele picturii pe sticlă și o aplică, realizând adevărate capodopere. Pentru a realiza fiecare icoană copiii au folosit „izvoadele”, tipare desenate pe hârtie, după icoane vechi. Talentul și migala cu care au fost lucrate icoanele, vorbesc despre acești copii, îi reprezintă.

Comentarii Facebook


Știri recente