În data de 15 august a.c., de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula din județul Cluj, își va deschide din nou porțile ca să întâmpine sutele de mii de pelerini veniți din toate colțurile țării, pentru a sărbători marele hram al acestui sfânt lăcaș și pentru a se închina la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În acest an, slujbele care marchează sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula, au început miercuri 13 august, cu acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu. În ajunul hramului, începând de la ora 18.00, va fi oficiată slujba Privegherii, care va continua până după miezul nopții cu Prohodul Maicii Domnului, și se va încheia cu procesiunea din jurul bisericii cu Icoana Maicii Domnului. În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Bartolomeu, Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
„Donează sânge, salvează o viață!”: 800 de persoane au donat sânge
În cea mai nouă ediţie a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” au fost colectaţi 360 de litri de sânge de la 800 de donatori. Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, elevi, studenți și cadre didactice din…
Volumul Acad. Ioan Aurel Pop despre romanitatea românilor va fi publicat în limba italiană la Milano
„De la romani la români. Pledoarie pentru latinitate”, opera Acad. Ioan Aurel Pop, va fi publicată în limba italiană (Dai romani ai romeni. Elogio della latinità) la Editura Rediviva. Proiectul editorial a fost realizat cu…
Arhiepiscopia Bucureştilor: Câştigătorii etapei eparhiale a Concursului „Rugăciunea în viața mea”
Câştigătorii etapei eparhiale a Concursului Naţional Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, desfăşurată la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor, îşi vor primi premiile duminică, 22 mai 2022. Evenimentul va avea loc la Parohia Icoanei din București după Sfânta…
Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală a fost renovată printr-un amplu proiect cu fonduri europene
Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal din Capitală, ctitorită de doamnele din familia Brâncoveanu, a fost restaurată printr-un proiect care s-a desfășurat pe parcursul a patru ani și a fost finanțat din fonduri europene, valoarea…
Pr. Mihai Pavel remarcă creativitatea copiilor în concursul catehetic 2022: Rugăciunea, o temă obișnuită și totuși nu foarte comună
Părintele Mihai Pavel, inspector în cadrul Sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale, a vorbit miercuri la Jurnalul Trinitas despre Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”. Proiectul, organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, are ca obiectiv…