Summit pe tema luptei împotriva răspândirii virusului HIV

‘Sunt convins că actul credinței mele trebuie să fie mai vizibil și mai activ în oprirea răspândirii virusului HIV și în reducerea acestei pandemii’, se spune într-o declarație comună semnată de 40 de lideri religioși bahai, budiști, creștini, hinduși, evrei, musulmani și sikh participanți la un summit global, la înalt nivel, care s-a desfășurat în Olanda, pe 22 și 23 martie, relatează oikoumene.org, citat de Ziarul Lumina.

Semnatarii au promis să lucreze ‘neobosit pentru a stopa atitudinile și acțiunile stigmatizante, până ce persoanele afectate de HIV vor fi incluse deplin în societățile și comunitățile noastre religioase’. De asemenea, s-au decis să se implice în această luptă alături de oameni ce suferă de această maladie, să protejeze drepturile omului, să influențeze deciziile legiuitorilor și să colaboreze cu lideri ai diferitelor credințe. La summit au participat și directorii executivi ai celor două agenții ale ONU implicate în această problematică, UNAIDS (Programul Comun de luptă AntiHIV) și UNFPA (Fondul Populației), precum și ambasadorii SIDA ai Olandei și Suediei și reprezentanți ai mai multor organizații de profil. Participanții au chemat la prevenție, tratament și îngrijire universale, precum și la o ‘masivă mobilizare socială pentru prevenirea transmiterii verticale a bolii, de la părinte la copil.’

O problemă a relațiilor interumane, o problemă de responsabilitate

În ultimii 30 de ani, de când virusul imunodeficitar uman a fost descoperit, SIDA a ucis peste 25 de milioane de oameni. Astăzi, mai mult de 30 de milioane trăiesc cu această maladie. Diferențele ce privesc accesul la tratamentul cu modernele și scumpele medicamente antiretrovirale duc la grave inegalități, la nivel național și global. Actualul climat economic, combinat cu lipsa de combativitate din mass-media, politică și alte medii decizionale, pune în pericol progresele făcute până acum. ‘În orice caz, pandemia crește exponențial. Pentru fiecare două persoane tratate sunt alte cinci nou-infectate’, au spus participanții la summit. Printre cauzele care duc la această situație sunt secretul și tăcerea care opresc populațiile vulnerabile de la accesarea serviciilor de prevenție, testare și tratament. ‘Trebuie să punem capăt tăcerii’, au spus cei de față.

‘Stigmatul asociat cu HIV și SIDA nu se aseamănă cu nici un altul’, a spus Abune Paulos, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene și Președintele Consiliului Mondial al Bisericilor. ‘Acest stigmat și discriminarea fac din SIDA un ucigaș tăcut, pentru că oamenii se tem să vorbească despre acest subiect’, a spus patriarhul în cadrul discursului său. ‘Chiar și liderii religioși au restanțe în această privință, pentru că nici ei nu doresc să vorbească despre stigmatul și discriminarea legate de HIV. Trebuie să ne angajăm mai mult ca niciodată în această privință’, a mai spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene.

Rev. dr Olav Fykse Tveit, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, a accentuat în intervenția sa necesitatea responsabilității în problema pandemiei HIV: ‘HIV este o problemă a relațiilor interumane, o problemă de responsabilitate. Ascultarea celor care sunt vulnerabili, și totuși stigmatizați, este cea mai bună cale de a înțelege responsabilitatea grijii Creatorului pentru toate persoanele umane.’ În revizuirea tradițiilor religioase, responsabilitatea înseamnă cumpănirea modalităților de folosire a Sfintelor Scripturi. ‘Nu putem șterge sau schimba textele istorice, dar putem decide și să fim răspunzători pentru felul în care le folosim’.

Rev. dr. Ofelia Ortega, reprezentant al Bisericii Reformate Prezbiteriene din Cuba și președinte WCC pentru America Latină și Zona Caraibelor, a spus că răspunsul la HIV nu poate ignora contextul economic și social al pandemiei: ‘Mesajul pe care îl auzim din America Latină și din Caraibe semnalează faptul că persoanele afectate de HIV nu au nevoie doar de compasiune, ci și de dreptate’. Această chemare la justiție înseamnă că răspunsul la HIV atrage după sine și lupta pentru drepturile umane ale celor afectați, inclusiv drepturile de a ‘trăi, munci, sta alături de noi fără să fie discriminați’, a mai spus Ortega.

Summitul a fost organizat de Alianța pentru Sprijin Ecumenic și Cordaid (o agenție catolică olandeză de sprijin și asistență socială). La organizarea evenimentului au contribuit: ministrul afacerilor externe din Olanda, UNAIDS, Rețeaua Internațională a Liderilor Religioși care trăiesc cu sau sunt afectați de HIV sau SIDA (INERELA), Campania Mondială pentru Combaterea SIDA și Consiliul European al Liderilor Religioși (Religii pentru Pace). Copreședinți ai evenimentului au fost Sri Sri Ravi Shankar, fondatorul Asociației ‘Arta de a Trăi’, rabinul David Rosen, directorul pentru Relații Interreligioase al Comitetului Iudaic American, Nyaradzayi Gumbonzvanda, secretar general al YWCA (Young Womenâs Christian Organization), și episcopul Gunnar Stĺlsett, ierarh emerit al Bisericii Norvegiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar de isihasm

În vacarmul societății de azi, isihia poate fi salvatoare de suflete. Am selectat câțiva termeni legați de această practică ortodoxă care, deși poate fi percepută drept simplă și accesibilă, este extrem de complexă și de…