Sub mantia ocrotitoare a Cuviosului Dimitrie

Nu numai în Capitală are Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou grijă de credincioșii care îi înalță rugăciuni. Bisericile care îl au ca sfânt ocrotitor sunt răsfirate peste tot în lume unde sunt români și dovedesc grija sfântului față de tot poporul bine-credincios.

În Moldova există o singură biserică cu acest hram, Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Iași. Înființată în anul 1997, această parohie a primit și hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în anul 2006. „Mare ne-a fost bucuria când, la 15 iulie 2006, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a poposit la parohia noastră și a sfințit demisolul bisericii, ocazie cu care Preafericirea Sa a rânduit ca pe lângă hramul existent să îl avem și pe cel al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, încât a devenit singura parohie din Iași și din Moldova care are ca ocrotitor acest sfânt. Atunci am primit în dar de la Preafericirea Sa un rând de veșminte care au acoperit moaștele sfântului, care au rămas la parohia noastră ca binecuvântare. Prezența acestor veșminte este pentru noi și pentru enoriașii parohiei noastre ca un îndemn la mai multă credință, la unitate și la o viață mai curată”, a declarat părintele paroh Dumitru Mihăilă.

Închinătorii de dincolo de granițe

Și în Roma, în sânul uneia din cele mai mari comunități de români din diaspora, Sfântul Cuvios Dimitrie îi ocrotește pe românii plecați de acasă. Deși micuță și cuprinsă de greutăți, în cartierul Borghesiana, se găsește capela Parohiei „Sfântul Dimitrie cel Nou”. Comunitatea a luat ființă la 1 ianuarie 2004, la inițiativa Înalt Preasfințitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. De la început până în anul 2010, a funcționat într-o capelă catolică, oferită de preotul din cartierul Borghesiana. Încet-încet, românii au simțit dorul serilor de priveghere la icoana sfântului cuvios și au realizat că el sălășluiește și în smerita capelă luată cu împrumut. Așa că an de an s-au adunat mai mulți, nădăjduind în ajutorul ocrotitorului din România, iar lăcașul de închinare a devenit neîncăpător. Începând cu 14 aprilie 2010, comunitatea a fost nevoită să închirieze un alt spațiu pentru închinare, pentru care parohia trebuie să plătească o chirie foarte mare. Cu toate acestea, credincioșii Parohiei „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Borghesiana rămân uniți și jertfitori în credința lor ortodoxă.

Și în alte țări, unde spiritul românesc se păstrează viu și rodnic, există și biserici în care Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este chemat de credincioși ca ocrotitor și povățuitor. Parohia ortodoxă română din orașul Odense, Danemarca, a fost înființată în anul 2009, fiind păstorită de preotul Mihai-Marius Hornicar, și poartă hramurile „Schimbarea la Față”, „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț Hozevitul” și „Sfântul Dimitrie cel Nou”. Biserica de aici desfășoară o importantă misiune cu tinerii, mulți români oprindu-se la această biserică pentru că studiază la Universitatea din Odense.

Chiar și dincolo de Ocean, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou reunește românii plecați departe, în Montreal, Canada. Biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Montreal se află sub ascultarea canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, condusă de Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Nicolae Condrea. Sfântul lăcaș închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a luat ființă la data de 16 noiembrie 2009, la stăruința părintelui paroh Ion Ceaușu și a mai multor familii de credincioși ortodocși români, care au primit atunci binecuvântarea arhiepiscopiei pentru întemeierea bisericii. Credincioșii ortodocși vin să aducă slujire lui Dumnezeu într-o clădire obținută prin bunăvoința parohiei catolice din zonă. Prima slujbă a avut loc în același an, pe 20 decembrie, în prezența Preasfințitului Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, și a peste 120 de credincioși ortodocși români, fericiți că îl au mai aproape pe ocrotitorul Bucureștiului și al românilor de pretutindeni. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 27 octombrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente