Studenții teologi își prăznuiesc ocrotitoarea

Duminică, 25 noiembrie, este prăznuită Sfânta Mare Mucenică Ecaterina. Cu această ocazie, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București își serbează hramul, informează „Ziarul Lumina”.

Hramul paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, închinat Sfintei Mari Mucenice Ecaterina, este în fiecare an un prilej de bucurie pentru studenți și cadrele didactice care participă la slujbele din ajun și din ziua hramului. Părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, a spus că studenții teologi și credincioșii care au evlavie către Sfânta Ecaterina sunt așteptați de sâmbătă seara, începând cu ora 17:00, la Priveghere, care va fi oficiată în paraclisul facultății, unde se află și părticele din moaștele sfintei păstrate într-o raclă. Duminică dimineața va fi săvârșită slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenice Ecaterina, iar Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care vor face parte părintele decan Ștefan Buchiu, preoții Gheorghe Holbea și Constantin Preda, prodecanii Facultății de Teologie Ortodoxă, precum și alți slujitori, cadre didactice ale instituției. Atât la slujba Privegherii, cât și la Sfânta Liturghie, la strană vor cânta studenți teologi dirijați de preoți care predau muzică bisericească în cadrul instituției. Pentru credincioșii care vor veni la hramul paraclisului Facultății de Teologie au fost pregătite și pachete cu daruri.

Comentarii Facebook


Știri recente