Spital de săraci, dar și de bolnavi de ciumă

Istoria Așezământului spitalicesc ‘Sfântul Pantelimon’ începe în al patrulea deceniu al veacului al XVIII-lea. Astăzi, spitalul și Mănăstirea ‘Sfântul Pantelimon’ nu mai există, ele fiind demolate fără sens la sfârșitul regimului comunist, o parte din clădiri fiind integrate în Complexul turistic Lebăda.

Actul fondator al Spitalului ‘Sfântul Pantelimon’, care nu trebuie confundat cu cel din cartierul bucureștean omonim și clădit în anii â70 ai secolului trecut, se datorează domnitorului Grigore al II-lea Ghica, strănepotul lui Gheorghe Ghica, domnul care mută capitala țării la București. Momentul hotărâtor ține de anul 1735, când nenorocirea lovește din nou orașul: o epidemie de ciumă izbucnește în primăvară. Atunci se înființează Fundația ‘Sfântul Pantelimon’ și totodată, în octombrie, se pune temelia la mănăstirea (‘sfântă și dumnezeiască casă, întru slava lui Dumnezeu și întru cinstea și lauda Marelui Mucenic și Tămăduitor Panteleimon’) și la bolnița omonime. Acestea vor fi construite pe o insulă de pe apa Colentinei, în satul Obilești (care primește ulterior numele de Pantelimon, după sfântul lăcaș ce-l găzduia).

Cum voievodul trece pentru o perioadă la cârma Moldovei, lucrările tărăgănează și se vor încheia abia în 1750, la întoarcerea domnului în Țara Românească.

Pentru a înțelege motivația ridicării unui nou așezământ spitalicesc, este bine să lăsăm documentele vremii să vorbească: ‘Spital de săraci bolnavi să fie, însă nu numai de bolnavi ca aceia ce ar pătimi de alte boale trupești, ci și de bolnavi cari din depărtarea lui Dumnezeu ar pătimi de boala ciumei, pentru că aci în țară și în orașul scaunului Domnesc al Bucureștilor de multe ori, din depărtarea lui D-zeu, pentru multe păcatele norodului omenesc, aduce vremea acea cumplită și năprasnică boală între oameni, une ori în vreme de iarnă, când săraci ca aceia, ne având, nici între cei sănătoși, nici pe afară a hălădui, pătimeșce cu patimă cumplită și amar pe gerul și prin vifore nesuferite și-și răpun viața și cei ce ar socoti ne scine că ar avea de la Dumnezeu zile, pentru pătimiri ca acelea amare și nesuferite’, după cum arată hrisovul de întemeiere.

Textul de mai sus este revelator pentru calamitățile cărora le cădeau victime mulți dintre locuitorii orașului, care nu dispuneau de mijloacele de însănătoșire adecvate. Iar cei peste care cădea nenorocirea de a lua ciumă sau tifos erau de obicei izgoniți în ‘locuri pustii’, cum se zice în testamentul lui Grigore Ghica. Domnitorul grijuliu va pune, așadar, să se ridice două feluri de case, unele pentru bolnavi necontagioși, ‘cu 12 paturi și cu toate cele trebuincioase ale lor, înlăuntru zidirei de către Răsărit și din dosul sfintei biserici, împreună cu o spițărie de treaba doftoriilor’ și unele pentru cei cu boli molipsitoare.

Acestea din urmă formează, de fapt, primul spital de specialitate din țară. Este amplasat într-o latură, ‘lângă îngrădișul spitalului celui dinăuntru, la un loc din afară, ca să fie întrânsele bolnavi ca aceia de boala ciumei, păzindu-se ca la un lazaret, ca să nu se amestece cu bolnavi cei dinăuntru ce ar fi pătimași de alte boale, ca să nu se smerduiască (contamineze) ș…ț’. I se va adăuga o capelă proprie, închinată Sfântului Visarion Larisis, ‘carele dela Dumnezeu au luat darul tămăduirei de cumplita boale a ciumei’, slujită de doi preoți, și va primi un personal aparte, format din cadre medicale și un serviciu de 20 de ciocli, care erau scutiți de dări.

Așezământul de la ‘Sfântul Pantelimon’ a primit daruri bogate de la domn: moșii, vii, concesiuni de dajdii ș.a.

Spitalul în ultimele trei secole

În jurul lui 1790, mutându-se bolnița pentru contagioși în mahalaua Dudești, Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’ va funcționa doar pentru bolile obișnuite. Acesta va fi reclădit din temelie de un alt Ghica, primul domn muntean de după fanarioți, care îi adaugă încăperi noi, pentru 37 de bolnavi. Capacitatea de primire a acestora cunoaște, de altfel, o îmbunătățire constantă, iar în 1869, an în care este, din nou, reconstruit, căci ajunsese o ruină, avea 80 de paturi. În perioada interbelică, numărul secțiilor crește, găzduind una de chirurgie, un serviciu de medicină internă și unul de boli nervoase.

În ultimii ani comuniști, și mai ales după cutremurul din 1977, spitalul și biserica se află într-o stare de degradare pronunțată. Slujbele nu se mai oficiază, lăcașul de cult fiind închis. Între anii 1984 și 1985 încep lucrările de amenajare a Complexului Lebăda și restaurarea clădirii spitalului și a unor chilii. În 1986, biserica este dărâmată, fiind distruse totodată mormintele ctitorului și ale familiei sale, sculptate în marmură.

Etimologie bucureșteană

Spitalul Colentina

Spitalul Colentina (‘colo-n tină’), amintind de malurile nămoloase ale râului omonim, a fost înființat din fondurile Fundației Pantelimon și s-a numit, la început, Spitalul Noul Pantelimon. Construcția acestuia, pornită în 1858 și la care contribuie și domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu 2.000 de galbeni, se finalizează câțiva ani mai târziu, spitalul începând să funcționeze în 1864.(Articol publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din 22 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente